Ministrul german de externe, avertisment privind ”războiul prin interpuși” din Libia

Escaladarea conflictului libian într-un război prin interpuşi este inacceptabilă, a declarat marţi ministrul german de externe Heiko Maas, la sosirea la o reuniune la Bruxelles.

Alegeri prezidentiale 2024

"Libia a devenit locul de desfăşurare al unui război prin interpuşi cu multă vreme în urmă şi nu mai putem accepta asta", a declarat Maas presei înainte de o întâlnire cu omologii săi din Franţa, Marea Britanie şi Italia.

"De luni de zile suntem în discuţii cu ţări care sunt influente în Libia şi vrem să le facem să contribuie la un armistiţiu sau la un embargo asupra vânzărilor de arme şi să sprijine procesul politic susţinut de ONU", a adăugat el.

"De asemenea dorim să discutăm cu părţile din Libia", a mai spus şeful diplomaţiei germane.

Cu acelaşi prilej, Maas a mai spus că Berlinul doreşte în continuare să respecte acordul nuclear din 2015 cu Iranul şi că părţile semnatare nu vor asista pasiv la denunţarea acordului de către Teheran.

"Nu putem pur şi simplu accepta anunţul Iranului că nu-şi va mai respecta angajamentele cu o ridicare din umeri", a afirmat Heiko Maas, citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel