Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, va conduce lucrările Secţiunii Justiţie a Consiliului JAI

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice, va conduce, joi şi vineri, lucrările Secţiunii Justiţie a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) care va avea loc la Luxemburg, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

"Această reuniune va marca atingerea tuturor obiectivelor Preşedinţiei române a Consiliului UE în domeniul justiţiei. Aceste realizări constituie o dovadă în plus în ceea ce priveşte angajamentul României pentru promovarea valorilor şi principiilor europene şi avansarea spaţiului de justiţie, libertate şi securitate european. Temele care se vor afla pe agenda de discuţii a miniştrilor Justiţiei privesc atât propuneri legislative, cât şi instrumente nelegislative", precizează Ministerul Justiţiei pe Facebook.

Consiliul va lua notă de progresele înregistrate în negocierile referitoare la propunerea de regulament privind legea aplicabilă efectelor faţă de terţi ale cesiunilor de creanţă, iniţiativă legislativă cu rol important în avansarea agendei UE în domeniile economic şi financiar. Miniştrii Justiţiei din statele membre UE vor avea şi o dezbatere de orientare pe tema digitalizării cooperării judiciare în materie civilă şi comercială, în contextul revizuirii regulamentelor privind comunicarea actelor, respectiv obţinerea probelor. Digitalizarea poate contribui semnificativ la eficientizarea cooperării transfrontaliere.

"Consiliul va adopta mandatele de negociere privind un acord UE-SUA în domeniul probelor electronice şi, respectiv, participarea la negocierile privind un Al Doilea Protocol adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică. De asemenea, vor fi adoptate Concluzii privind reţinerea datelor şi sinergiile dintre Eurojust şi reţelele judiciare europene în materie penală. Totodată, miniştrii vor dezbate rapoartele Preşedinţiei privind viitorul dreptului penal substanţial şi, respectiv, calea de urmat în domeniul recunoaşterii reciproce în materie penală", a mai anunţat Ministerul Justiţiei. 

Sursa citată mai arată că printre punctele care vor fi adoptate fără dezbatere se numără Directiva privind cadrele de restructurare preventivă, a doua şansă şi măsurile de sporire a eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie şi completarea la abordarea generală privind anexele la Regulamentul e-evidence. De asemenea, miniştrii Justiţiei îşi vor exprima voinţa politică pentru participarea UE, în calitate de observator, la GRECO (Grupul statelor împotriva corupţiei), structură înfiinţată de Consiliul Europei.

Dejunul de lucru al miniştrilor Justiţiei are ca temă "Formarea judiciară pentru consolidarea încrederii reciproce", obiectivul fiind acela de confirma importanţa acestui domeniu pentru crearea unei culturi juridice europene comune.

"România şi-a atins obiectivele în cadrul Preşedinţiei rotative şi va continua să-şi ducă la capăt angajamentele asumate în respectarea valorilor şi principiilor europene. Ca partener în cadrul trio-ului de Preşedinţii, vom continua să promovăm obiectivele şi priorităţile comune pentru avansarea proiectului european", a arătat ministrul Ana Birchall.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel