Ministrul Ivașcu, la Festivalul Internațional de carte Transilvania

Ivașcu
Ivașcu

Ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, a participat la Cluj Napoca, la Festivalul Internațional de carte Transilvania, eveniment de anvergură internațională, dedicat Aniversării Centenarului Marii Uniri, care susține cultura scrisă română și universală.

Beneficiind de participarea a peste 50 dintre cele mai importante edituri din țară, manifestarea a constat în numeroase lansări de carte, recitaluri de poezie și lecturi publice, întâlniri cu scriitori români și străini, dezbateri, conferințe, colocvii, concerte și spectacole.

Din bogatul portofoliu de evenimente, remarcăm câteva dintre lansările de carte, cu mare semnificație și impact precum Descriptio Bessarabiae. Basarabia în cinci secole de cartografie și Descriptio Transylvaniae, Transilvania în cinci secole de cartografie, de Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, profesor universitar doctor Adrian Năstase, ambasador doctor Mihai Gribincea, Clujul și Ardealul în epoca Marii Uniri, de Victor Lazăr, Rădăcini românești ale Clujului după Marea Unire, de Radu Loneanu precum și dezbaterile Scriitori ai Transilvaniei și Marea Unire, România unită – trecut și viitor, Abordare istorică, având ca invitați mari personalități ale culturii române precum profesorul universitar doctor Liviu Maior, profesorul universitar doctor Vasile Pușcaș, profesorul universitar doctor Ioan Bolovan, profesorul universitar doctor Marius Bojiță, Mircea Muthu și Mircea Popa.

Evenimentul unic - Marea lectură

Un moment important al festivalului l-a reprezentat evenimentul unic Marea lectură, atunci când mii de participanți, îndeosebi tineri – elevi, studenți - au recitat 100 de poeme alese, de Mihai Eminescu, împreună cu invitații de onoare, George Ivașcu, Ministrul Culturii și Identității Naționale, Emil Boc, Primarul municipiului Cluj Napoca, Vasile Dâncu, profesor universitar, în dorința de intrare în Guinness World Records. Ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, a recitat din poezia lui Mihai Eminescu, De-aș avea.

"Această manifestare, Festivalul Internațional de Carte Transilvania, a fost și este o impresionantă exprimare a chintesenței spiritualității românești, în anul Aniversării Centenarului Marii Uniri, validându-se din nou faptul că municipiul Cluj Napoca este capitala de suflet a Transilvaniei, pământ sfânt românesc. La mulți ani România!", a încheiat George Ivașcu, Ministrul Culturii și Identității Naționale.

Marele spectacol al cărții, desfășurat ca o manifestare culturală amplă, pe măsura Clujului academic, cultural și spiritual, este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, având ca organizator asociația culturală AKON, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj Napoca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel