Ministrul Jianu, după DEMISIE, la CNN: Vreau să rămân în istorie ca un om corect

După demisia din Guvernul Grindeanu, ministrul pentru Mediul de Afaceri Florin Jianu a acordat un interviu la CNN în care a povestit de ce a preferat să plece de la putere în plin scandal cu modificările din justiție.

"Vreau să rămân în istorie ca un om corect, vreau să mă aflu de partea corectă a istoriei. Iar problema cu acest fragment de legislaţie - nu mă refer la chestiunea tehnică, pentru că, să fiu sincer, nu intră în aptitudinile mele tehnice - dar ce vă pot spune este că adoptarea unei legislaţii fără a informa, anterior, membrii guvernului, fără ca presa să fie prezentă şi aproape în mijlocul nopţii, nu este ceva corect", a zis ministrul la CNN.

"Când vine vorba despre politică, vorbim despre sentimente. Iar dacă faci aşa ceva, după cum v-am spus, fără prezenţa presei, în miezul nopţii, fără a informa şi aşa mai departe, te poţi aştepta, pe de o parte, ca toată lumea să fie nemulţumită, nu numai unele persoane, ci toată lumea va fi nemulţumită. Pe de altă parte, nu te poţi aştepta la un viitor mai bun, pentru că, dacă s-a întâmplat o dată, se poate întâmpla din nou şi a doua oară", a mai spus Florin Jianu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel