Ministrul justiţiei al SUA neagă orice presiune asupra anchetei asupra fiului lui Joe Biden

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Ministrul american al justiţiei (procurorul general), Merrick Garland, a negat vineri că departamentul său ar fi exercitat presiuni pentru a încetini ancheta asupra fiului preşedintelui Joe Biden, în urma publicării unor mărturii tulburătoare de către doi 'denunţători', relatează France Presse.

Hunter Biden, în vârstă de 53 de ani, care se confruntă cu un proces penal federal, a recunoscut săptămâna aceasta că a comis fraude fiscale minore şi că a achiziţionat o armă de foc în pofida dependenţei sale de droguri.

Fiul cel mic al preşedintelui democrat va apărea în faţa unui judecător pe 26 iulie pentru aprobarea acestui acord care îl va scuti de un proces jenant în plină campanie de realegere a tatălui său. Joe Biden, care nu şi-a criticat niciodată fiul şi continuă să spună că este 'mândru' de el în pofida escapadelor sale, spera să închidă un capitol delicat.

Cu toate acestea, doi agenţi ai serviciilor fiscale au asigurat, în mărturii în Congres făcute publice joi, că Hunter Biden a beneficiat de un 'tratament preferenţial'. Unul dintre ei, Gary Shapley, susţine că Departamentul de Justiţie a 'încetinit ancheta' şi i-a împiedicat pe anchetatorii fiscului să obţină anumite informaţii.

El a declarat că ministerul a limitat, de asemenea, puterile procurorului federal care se ocupă de acest caz, David Weiss. Procurorul general Merrick Garland a replicat vineri că David Weiss, care a fost numit de fostul preşedinte Donald Trump, a avut 'mână liberă' în acest caz.

'Nu văd cum ar fi fost posibil ca cineva să îl împiedice să conducă urmărirea penală' aşa cum a crezut de cuviinţă, a adăugat el în faţa presei. În mărturia sa, Gary Shapley a relatat, de asemenea, un schimb de mesaje text între Hunter Biden şi unul dintre contactele sale de afaceri. 'Stau aici cu tatăl meu şi aş vrea să înţeleg de ce nu v-aţi respectat angajamentele', îi scria el în 2017 unui om de afaceri chinez.

Cu toate acestea, Casa Albă a reiterat vineri că 'preşedintele nu a fost implicat în afacerile fiului său' şi că 'Departamentul de Justiţie a luat deciziile în cadrul anchetelor penale în deplină independenţă'. Isprăvile lui Hunter Biden, care s-a luptat mult timp cu dependenţele de droguri şi alcool, au ţinut în mod regulat prima pagină a ziarelor şi este una dintre ţintele preferate ale opoziţiei republicane. Politicienii conservatori îl acuză că a făcut afaceri dubioase în Ucraina şi China, în timp ce Joe Biden era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017), profitând de legăturile şi de numele tatălui său, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel