Raluca Prună către Cristi Danileț: Știi că ești printre cei plagiați în penitenciare?

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, l-a informat joi pe judecătorul Cristi Dănileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, că unele dintre lucrările sale au fost plagiate de deţinuţi care au scris cărţi pentru a beneficia de reducerea pedepselor.

Alegeri prezidentiale 2024

"Ştii că eşti printre cei plagiaţi în penitenciare? (...) În 2014, când erau câteva lucrări ştiinţifice, ai fost plagiat", a spus Raluca Prună în şedinţa plenului CSM.

Judecătorul Cristi Dănileţ anunţase, anterior, că este în favoarea abrogării prevederii legale privind reducerea pedepselor pentru deţinuţii care publică lucrări ştiinţifice deoarece s-a constatat că este folosită în mod abuziv. "Eu zic că această prevedere legală s-a abuzat de ea, şi în literă şi în spiritul ei. Peste 350 de lucrări, eu mă mir că au trecut de comisiile din penitenciare şi de judecători. Eu vă spun drept că judecătorii nu au capacitatea, nu avem noi cum să stabilim caracterul ştiinţific al unei lucrări, iar legea ne învaţă că, atunci când nu ne pricepem la o materie, apelăm la un expert. Nu s-a folosit această procedură a expertizei. Deci eu zic că nu are rost să lăsăm această dispoziţie legală, care în momentul de faţă este folosită abuziv şi ne face de râs pe noi, pe toţi", a afirmat Cristi Dănileţ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel