Ministrul Leș, despre mișcarea lui Iohannis: S-a încercat o ambuscadă

Gabriel Leș
Gabriel Leș

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis a tratat situaţia conducerii Statului Major al Apărării "exclusiv politic, în detrimentul celor mai elementare norme juridice", susţinând că rolul CSAT în această procedură a fost "viciat", în condiţiile în care şeful statului a făcut informarea exclusiv la televizor şi nu în cadrul şedinţei Consiliului aşa cum o cer legea şi regulamentele de funcţionare. 

Publicitate

Leș a adăugat că, odată cu preluarea funcţiei de ministru al Apărării în a doua jumătate a lunii noiembrie 2018, a luat act de faptul că mandatul actualei conduceri SMAp se apropie de final, astfel că trebuia identificată cea mai bună soluţie într-un interval de timp foarte scurt. În opinia sa, "prelungirea mandatului ar fi reprezentat un semnal negativ la adresa elitei militare, întrucât ar insinua existenţa unei crize de leadership". "Resursa umană este cel mai important atu al Ministerului Apărării Naţionale, iar în calitate de ministru resping orice ingerinţă politică de natură să afecteze aceste valori ale Armatei", a susţinut Leş.

Ministrul a completat că se vede "nevoit" să facă o serie de precizări punctuale, "întrucât s-a încercat vehicularea unor argumente şi informaţii false în spaţiul public, chiar şi din partea unor jurnalişti cu prezumtivă reputaţie în domeniu".

"Din perspectivă legală, s-a speculat asupra faptului că ministrul Apărării nu a respectat condiţia ce prevede că propunerea trebuie să vină din rândul şefilor categoriilor de forţă sau de locţiitor SMAp. Doresc să clarific pe această cale, încă o dată, că eu nu am mers la Cotroceni cu o propunere în plic. În realitate, am solicitat CSAT avizul pentru a numi un general al Armatei române cu recunoaştere internaţională în poziţia de şef al Statului Major al Forţelor Terestre, urmând ulterior să emit ordinul de ministru aferent. Numai după aceste etape preliminare propunerea putea fi înaintată către preşedinte spre emiterea decretului de numire, aceasta fiind pasul procedural final. Preşedintele a respins în mod reflex, fără argumente, solicitarea iniţială (care este în fapt apanajul ministrului), anulând întregul eşafodaj pe care se întemeia procedura legală de numire. Teza conform căreia am mers la Cotroceni pentru a solicita emiterea unui decret de numire (sau a mai multora) pentru o persoană neeligibilă este profund neadevărată", a explicat Leş într-o postare pe Facebook.

Lipsa dialogului - culpabilizarea celor implicați

Potrivit acestuia, "lipsa dialogului a fost cea de-a doua linie de argumentare prin care s-a încercat culpabilizarea celor implicaţi în procedură".

"Vă pot spune că am avut numeroase iniţiative de a dialoga pe această temă cu Palatul Cotroceni. Deşi este de notorietate tensiunea care există între Guvern şi Preşedinţie, am făcut tot posibilul pentru a evita o stare de ostilitate şi subsecvent un blocaj. Eu înţeleg rolul ministrului Apărării ca fiind un personaj discret, dar activ, care nu face din Armată o tribună de la care să-şi optimizeze scorul electoral. Concret, l-am contactat direct şi din timp pe preşedinte pentru a discuta deschis, spre a avea perspectiva domniei sale asupra problemei, însă reacţia a venit prompt: 'Preşedintele este ocupat!'. Privind retrospectiv este limpede că s-a încercat o ambuscadă, care să genereze profit în plan mediatic, electoral, însă din fericire am la dispoziţie căile legale pentru a readuce lucrurile în matca lor legală. Îmi asum totuşi vina de a fi mizat pe faptul că preşedintele nu-şi va permite să abordeze domeniul apărării şi securităţii în cheie pur electorală", a menţionat Gabriel Leş.

Conform ministrului, este fără echivoc situaţia din punct de vedere juridic a decretului de prelungire a mandatului de şef SMAp - pe perioada maximă de un an - emis de preşedinte.

"În mod absolut simetric, propunerea de prelungire se supune aceleiaşi proceduri ca şi cea de numire. Avem un singur precedent în acest sens, respectiv Decretul 882 din septembrie 2010, unde veţi regăsi explicit sintagma în fundamentarea emiterii decretului: 'Având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale şi avizul prim-ministrului'. Cred că este absolut evident că rolul CSAT în această procedură a fost la rându-i viciat, preşedintele făcând informarea exclusiv la televizor şi nu în cadrul şedinţei Consiliului aşa cum o cer legea şi regulamentele de funcţionare. Mai mult decât atât, am trimis toate documentele care intrau pe ordinea de zi cu 10 zile înainte, astfel că dacă ar fi existat un minimal deziderat pentru soluţionarea problemei, preşedintele sau consilierii domniei sale (cu care a existat dialog) ar fi putut emite obiecţii, ori cereri de clarificare, în timp util. Cu atât mai ambiguă este situaţia din perspectiva Ministerului Apărării cu cât instituţia noastră are un cadru militar cu grad de general delegat la Cotroceni, pe funcţia de secretar CSAT, care are explicit rolul de a verifica conformitatea procedurii şi documentelor ce intră pe ordinea de zi. Înţeleg că domnia sa nu şi-a făcut datoria, pentru că nu a semnalat niciuna dintre aşa-zisele probleme de legalitate invocate de preşedinte. Ori, aceste probleme în fapt nu există, iar preşedintele a tratat situaţia exclusiv politic, în detrimentul celor mai elementare norme juridice", a conchis Gabriel Leş.

Vezi și: Guvernul atacă decretul semnat de Iohannis. Radu Tudor, "foarte trist": Spectacol politicianist

Numiri miniștri. Iohannis a semnat decretele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel