Comisia Europeană datorează importante sume de bani Ungariei, dezbaterea pe această temă împiedicând performanța economiei maghiare, a declarat Ministrul de Finanțe Mihály Varga după discuțiile avute cu Johannes Hahn, comisarul pentru buget al Comisiei Europene.
Potrivit unei declarații a Ministerului de Finanțe al Ungariei de marți, Varga a subliniat că, în afară de a cere fondurile de recuperare reținute, Ungaria așteaptă și un răspuns ferm cu privire la modul în care Comisia UE intenționează să ajute statele membre care protejează granițele Schengen să finanțeze povara din ce în ce mai mare a migrației.
Ministrul finanțelor a spus că Facilitatea de Recuperare și Reziliență (FRR) nu și-a îndeplinit mai multe dintre promisiunile inițiale, cinci state membre nu au primit deloc sprijin financiar, iar plata întârziată a fondurilor are un impact negativ asupra competitivității Ungariei și Europa în ansamblu.
Varga a spus că dacă fondurile la care are dreptul Ungaria ar fi fost folosite, economia s-ar fi extins cu peste 5% anul trecut. Prin reținerea fondurilor, Comisia Europeană a afectat performanța economică și competitivitatea Ungariei. În ciuda acestui fapt, precum și a războiului din vecinătate și a inflației declanșate de sancțiunile care au urmat, Ungaria a înregistrat o creștere de 4,6 la sută, peste media UE, și și-a redus semnificativ deficitul și datoria publică.
Bugetul Ungariei se menține în plină criză și într-un mediu internațional periculos, a spus ministrul de finanțe, adăugând că „în paralel cu importanța fondurilor UE la care avem dreptul, atragem atenția și asupra costurilor protejării frontierelor Schengen.”
El a continuat spunând: „Așa cum am subliniat după reuniunea miniștrilor de finanțe din UE de săptămâna trecută, în acest an cheltuielile noastre pentru protecția frontierelor ar putea depăși 650 de miliarde HUF (1,73 miliarde EUR), dar Bruxelles-ul a rambursat puțin peste 1% din această sumă din 2015. Noi nu vrem să renunțăm la recuperarea acestor costuri cu Uniunea Europeană.”
Varga a subliniat că Ungaria sprijină victimele războiului ruso-ucrainean cu cea mai mare operațiune de ajutor umanitar din istoria sa, cu un ajutor de peste 40 de miliarde HUF până acum. Cu privire la sprijinul UE pentru Ucraina, ministrul a spus că împrumutul comun poate părea rapid și ușor, dar nu poate fi o soluție la toate provocările pe termen lung, scrie Rmx.news.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu