Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a participat joi şi vineri, la Helsinki, la reuniunea informală a şefilor diplomaţiilor din statele membre ale Uniunii Europene (Gymnich), context în care a avut şi o întâlnire cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini.
De asemenea, ministrul Mănescu a avut întrevederi cu omologii din Spania - Josep Borrell, Estonia - Urmas Reinsalu, Bulgaria - Ekaterina Zaharieva, Slovacia - Miroslav Lajcak, Irlanda - Simon Coveney, Grecia - Nikolas Dendias, Germania - Heiko Maas, Franţa - Jean-Yves Le Drian, Austria - Alexander Schallenberg, Finlanda - Pekka Haavisto şi Croaţia - Gordan Grilic-Radman.
"Au fost abordate aspecte de interes comun cu privire la priorităţile europene de politică externă, în sprijinul implementării Strategiei globale a UE şi Agendei Strategice, fiind apreciate în mod deosebit rezultatele pe durata Preşedinţiei române a Consiliului UE. Au fost promovate priorităţile naţionale, respectiv vecinătatea imediată (Balcanii de Vest, vecinătatea estică şi regiunea Mării Negre), consolidarea dimensiunii de securitate şi apărare a UE în coordonare cu NATO, a rezilienţei, a multilateralismului şi ordinii internaţionale bazate pe reguli. A fost reiterat angajamentul României în sprijinul consolidării rolului UE de actor global", arată MAE într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Agenda reuniunii Gymnich a inclus subiecte de actualitate - ameninţările hibride, Orientul Mijlociu, cu accent pe situaţia din Golf, regiunea Arctică, respectiv cooperarea regională în Balcanii de Vest.
Potrivit MAE, discuţia privind ameninţările hibride a avut loc în sesiune comună cu miniştrii Apărării, fiind evaluat stadiul actual al procedurilor existente la nivelul UE în urma testării acestora prin scenarii bazate pe situaţii virtuale, iar intervenţiile au urmărit identificarea unor mecanisme care să optimizeze reacţia rapidă şi eficientă a UE la eventuale ameninţări hibride, dincolo de competenţele principale ale statelor membre, dar şi cooperarea cu partenerii, în special NATO.
"Ministrul de Externe Ramona Mănescu a evidenţiat progresele obţinute în domeniu de România în perioada Preşedinţiei Consiliului UE, cu referire la permanentizarea grupului de lucru orizontal pe tematica acţiunilor hibride, dar şi la promovarea abordării coordonate a dimensiunilor hibrid - rezilienţă - comunicare strategică, inclusiv prin organizarea unui eveniment special, la Bucureşti, în cooperare cu Institutul European pentru Studii de Securitate. De asemenea, oficialul român a exprimat sprijinul, în continuare, pentru programul Trio-ului România/Finlanda/Croaţia", se precizează în comunicat.
Potrivit MAE, problematica Orientului Mijlociu s-a axat pe analizarea situaţiei din Golful Persic, unde tensiunile în creştere ameninţă stabilitatea regională şi nu numai. În context, au fost abordate şi aspecte privind implementarea Planului Comun şi Cuprinzător de Acţiune cu Iranul (JCPOA) şi evoluţiile din Yemen, Siria şi Libia.
"Ministrul român al Afacerilor Externe a subliniat necesitatea implementării unor soluţii politice la crize şi importanţa implicării constructive a actorilor regionali şi internaţionali, care să contribuie la diminuarea, în mod durabil, a consecinţelor negative, precum criza umanitară şi fenomenul migraţiei", menţionează MAE.
În ceea ce priveşte regiunea Arctică, prioritate a Preşedinţiei finlandeze a Consiliului UE în cadrul dialogului regional, a reieşit sprijinul general faţă de importanţa strategică a vecinătăţii UE, inclusiv a acestei zone. În intervenţii a fost evidenţiată relevanţa unei implicări mai vizibile a UE, inclusiv din perspectiva schimbărilor climatice care vor marca ireversibil situaţia regională, ridicând probleme de securitate, dar şi oportunităţi economice sau comerciale.
Ministrul Ramona Mănescu a punctat importanţa vecinătăţii UE, a cooperării regionale bazate pe dialog şi reguli, subliniind că din perspectiva României, semestrul anterior, cel al deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, a marcat evoluţii în privinţa acestui tip de abordare în regiunea Mării Negre.
Discuţiile cu partenerii din Balcanii de Vest au evidenţiat importanţa cooperării regionale ca factor de coagulare a dialogului în vederea asigurării securităţii şi stabilităţii, dezvoltării economice şi avansării reformelor agreate în cadrul relaţiei de cooperare cu UE. Oficialul român a reiterat angajamentul ţării noastre în sprijinul procesului de extindere şi consolidării proceselor de reformă în statele candidate, precum şi faţă de procesul de cooperare regională, subliniind relevanţa pentru UE a formatelor multilaterale existente, spre exemplu SEECP). Mănescu a evidenţiat angajamentul constant al ţării noastre în sprijinul perspectivei europene a regiunii Balcanilor de Vest.
Aceste elemente, precum şi alte aspecte de interes comun, regional şi european, au fost evidenţiate şi în cadrul întrevederilor şefului diplomaţiei române cu omologii din Republica Macedonia de Nord, Nikola Dimitrov, din Albania, Gent Cakaj, şi Bosnia-Herţegovina, Igor Crnadak.
În marja reuniunii Gymnich, Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE a organizat un dejun de lucru cu partenerii din Balcanii de Vest şi Turcia privind drepturile omului, găzduit de ministrul finlandez de Externe, Pekka Haavisto.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News