Ministrul Mariana Câmpeanu, pe punctul de la trece la PSD

ponta campeanu
ponta campeanu
Alegeri prezidentiale 2024

Ministrul liberal al Muncii, Mariana Câmpeanu, ar fi tentată să treacă în tabăra PSD în schimbul promisiunii de a rămâne în continuare în Guvernul Ponta, scrie evz. 

Președintele Traian Băsescu i-a cerut ministrului liberal în mod imperativ demisia de la Ministerul Muncii, după ce în presă au apărut informații potrivit cărora aceasta și-ar fi favorizat soțul în obținerea gradului I de invaliditate.

După atacul președintelui, premierul Victor Ponta s-a solidarizat cu Mariana Câmpeanu, spunând că nu trebuie să demisioneze. "Am luat decizia ca de fiecare dată când preşedintele Băsescu atacă fără argumente şi fără probe un ministru al Guvernului să îl apăr pe acel ministru. Am făcut acelaşi lucru cu toţi miniştrii şi, până când Băsescu nu-şi dovedeşte acuzaţiile, eu îmi apăr echipa de miniştri", a spus Ponta.

Ulterior, el a adăugat că atât timp cât preşedintele Băsescu foloseşte doar sistemul său obişnuit, în sensul că îi dă unui "jurnalist-colonel" o serie de date pe care, ulterior, le susţine personal, trebuie să fie solidar cu orice ministru atacat de şeful statului.

În schimb, Crin Antonescu, a declarat, joi, că a purtat o discuţie cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, care a vehiculat ipoteza demisiei sale din funcţie, iar el i-a sugerat că ar putea fi o variantă bună.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel