Marius Budăi, ministrul Muncii, a revenit cu noi precizări pentru pensionari.
„Au fost unii care au spus că este un moft al PSD şi vine PSD şi neapărat trebuie să dea PSD ceva. Cei care comentau să se uite în ochii oamenilor şi să le vadă şi să le înţeleagă durerea şi abia după să critice măsurile. Vom continua cu aceste lucruri!”, a spus Marius Budăi, joi seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii lui Răzvan Dumitrescu.
„Luni sau marţi, vom anunţa măsura cu sprijinul pentru luna ianuarie. Cu siguranţă se acordă, avem discuţii, dar nu vreau să anunţ. Am anunţat chestiunea cu alocaţiile şi cu pensiile. În momentul când am ordonanţa scrisă, aprobarea în Ministerul Muncii, avizarea internă şi trimiterea pe avizare interministerială la fel voi face şi cu această măsură", a mai spus Marius Budăi.
Amintim că Marius Budăi a anunţat semnarea ordonanței privind majorarea alocațiilor pentru copii și a pensiei minime.
Prima ordonanță semnată se referă la majorarea alocațiilor de stat pentru copii, așa cum a fost negociată în programul de guvernare.
Cea de-a doua ordonanță se referă la majorarea pensiei minime de la 800 de lei la 1.000 de lei, iar valoarea punctului de pensie va crește de la 1.442 lei la 1.586 lei.
Întrebat ce se întâmplă în coaliție în legătură cu a 13-a pensie care ar urma să fie acordată pensionarilor care au venituri sub 1.600 de lei, ministrul Muncii a ținut să precizeze că nu este vorba despre 13-a pensie, ci despre o sumă de bani care se va acorda o singură dată, în luna ianuarie, astfel încât cei cu pensii mai mici să fie protejați în fața valului de scumpiri.
„În momentul în care se va lua decizia pentru forma finală în coaliție, cu siguranță vom anunța public”, a subliniat ministrul.
Întrebat dacă există dispute în coaliție în legătură cu acest subiect, cu atât mai mult cu cât deficitul ar fi destul de mare, și dacă există și varianta potrivit căreia oamenii să nu mai primească, Budăi a răspuns că există discuții pentru forma finală a deciziei, nu dacă se vor da banii sau nu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu