Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a declarat, sâmbătă, că primeşte zilnic "tot felul de mesaje" din partea celor nemulţumiţi de "direcţia în care merge ministerul", anunță Agerpres.
"Spre deosebire de alţi colegi din guvern, nu am primit încă ameninţări cu moartea, dar primesc în fiecare zi tot felul de mesaje că nu e bună direcţia în care merge Ministerul şi că vrem să scoatem la suprafaţă tot ce înseamnă trasabilitatea lemnului în România", a afirmat Costel Alexe, liderul filialei ieşene a PNL, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit acestuia, fenomenul defrişărilor ilegale în România nu poate fi stopat uşor.
"Cu siguranţă, la momentul la care vorbim se fac defrişări. Nu aveau cum să fie stopate într-o lună de zile. Dacă aţi observat, la nivel naţional, cred că administratorii fondurilor private, tot felul de entităţi din astea juridice ale marilor procesatori, aproape că mă atacă zilnic, dar zilnic, pentru că nu le convine să operaţionalizăm cât mai repede programul SUMAL (care monitorizează toată masa lemnoasă din România care este aprobată pentru a fi exploatată - n.r.) care a fost tergiversat trei ani la rând, care în mod normal avea ca dată de operaţionalizare iulie anul viitor, dar ne-am propus împreună cu STS să îi dăm drumul în luna aprilie sau în mai. Din acel moment orice cantitate de lemn din păduri până la operatorul primar va fi supravegheată. Şi avem în curs pentru acest an o procedură prin care să nu mai fim singura ţară din Europa care îşi vinde lemnul pe picior, ci el trebuie să fie vândut în rampă şi fasonat", a declarat ministrul Mediului.
El a spus totodată că în ultimii ani au fost blocate bazele de date care conţin informaţii din domeniul silvic şi localizările prin satelit, precum şi că a fost diminuat rolul Gărzilor Forestiere.
"Imaginaţi-vă că în trei ani de guvernare social de democrată SUMAL-ul a fost efectiv blocat. Era un operator privat care l-a dezvoltat, l-au dus la STS, l-au subfinanţat, au scos hărţile prin satelit care dădeau alerta privind tăierile, pe care după aia Gărzile Forestiere trebuiau să verifice dacă sunt legale sau ilegale, Inspectorul pădurii nu a mai funcţionat, nu au mai finanţat absolut niciun studiu de cercetare în ceea ce priveşte tot ceea ce înseamnă dezvoltarea politicilor silvice din România, în 2018 au modificat ordinul de înfiinţare a Gărzilor forestiere şi le-au tăiat atribuţiile de control, astfel că, dacă pe dumneavoastră vă prinde sub o formă sau alta cu un camion de lemn, aproape că plecaţi cu el acasă, nu vi-l confiscă nimeni. Atât de mult au ştirbit atribuţiile pe care le aveau Gărzile forestiere", a spus ministrul Mediului, Costel Alexe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu