Cu ce ”mandat” merge România la Consiliul de Mediu din Spania

Sursa foto: Facebook Mircea Fechet
Sursa foto: Facebook Mircea Fechet

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, conduce delegația României la reuniunea informală a miniștrilor mediului din Statele Membre UE, care are loc în perioada 10-11 iulie 2023, în Valladolid, Spania. Din delegația României face parte și secretarul de stat Ionuț-Sorin Banciu. 

Organizat sub egida Președinției spaniole a Consiliului UE, evenimentul reunește miniștrii mediului din Statele Membre UE, reprezentanți ai Comisiei Europene și Parlamentului European, iar în a doua zi (11 iulie) vor participa și miniștrii energiei.  

Temele abordate în cadrul reuniunii au vizat managementul integrat al solului, apei, pădurilor și biodiversității și echilibrul necesar care trebuie păstrat între implementarea proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile, amenajarea teritoriului, protecția și conservarea biodiversității. De asemenea, a fost organizat un prânz de lucru dedicat măsurilor de reducere a poluării marine.

În cadrul dezbaterilor pe tema managementului integrat al solului, apei, pădurilor și biodiversității, ministrul mediului, apelor și pădurilor a subliniat: „România sprijină gestionarea integrată a factorilor de mediu și cooperarea pentru reducerea amenințărilor de poluare pentru sănătatea oamenilor, animalelor, ecosistemelor și planetei. Totodată, apreciem Planul de acțiune al UE „Către poluarea zero pentru aer, apă și sol”, precum și toate celelalte strategii și directive promovate ca produse concrete ale Pactului Verde european. De asemenea, salutăm adoptarea de către Consiliul UE a Regulamentului privind restaurarea naturii, care oferă premisele pentru includerea biodiversității în alte politici sectoriale. Considerăm că doar o abordare integrată a acestor documente poate optimiza și duce la rezultate de succes”.

În cadrul prânzului de lucru dedicat măsurilor de reducere a poluării marine, demnitarul român a punctat că România arată un interes special pentru gestionarea durabilă a apelor sale costiere și marine pentru a atinge și menține starea ecologică bună a Mării Negre:                                                    

„O provocare cu care ne confruntăm este problema poluării marine. În această privință, România sprijină punerea în aplicare a Strategiei Europene privind materialele plastice și a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă pentru a reduce deșeurile marine, inclusiv plastic și microplastic, în mări și oceane.

Efectele poluării marine au dus la pierderea diversității marine, la schimbări în compoziția și habitatele biodiversității, la scăderea productivității marine”. 

În intervenția sa pe tema energiei regenerabile, ministrul Mircea Fechet a subliniat că, în vederea optimizării integrării obiectivelor energetice cu cele ale politicilor sectoriale și de mediu, planurile la nivel local ar putea oferi cele mai bune rezultate: „România are o capacitate semnificativă și diversificată de a produce energie din surse regenerabile, dar, în același timp, o biodiversitate foarte bogată. Extinderea la scară largă a energiei regenerabile este vitală pentru un viitor durabil, cu emisii reduse de carbon. Planificarea integrată a utilizării terenurilor devine un instrument esențial, deoarece ne permite să identificăm zonele cu o valoare scăzută a biodiversității pentru proiectele de energie regenerabilă, păstrând, în același timp, habitate de mare valoare”. 

Reuniunea din data de 11 iulie  va include două sesiuni de lucru comune cu miniștrii energiei din Statele Membre referitoare la așteptările legate de rezultatul celei de-a 28-a Conferințe a Părților la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP 28 UNFCCC), care va avea loc în Dubai, Emiratele Arabe Unite, în perioada 30 noiembrie - 12 decembrie 2023 și contribuția sectorului energiei la această conferință. De asemenea, agenda zilei include  și un dejun de lucru comun, în care vor fi abordate aspecte referitoare la comunicarea mai eficientă a oportunităților privind agenda climă și energie.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel