Ministrul Muncii, dezvăluiri despre măsurile urgente pentru populaţie. "Săptămâna viitoare se închide povestea cu pensiile speciale. Trebuie să terminăm cu abuzurile legale"

foto: arhiva DC News
foto: arhiva DC News

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut mai multe anunţuri chiar din biroul său, în direct la România TV.

Ministrul Marius Budăi va finaliza până la sfârşitul săptămânii discuţiile pe tema pensiilor speciale, pentru ca mai apoi - spune el - să se poată concentra pe celelalte priorităţi care vizează direct cetăţenii români şi nevoile lor.

"Avem mare nevoie ca tinerii noştri să rămână în ţară, să se îndrăgostească de meserii iar odată cu creşterea competenţelor va creşte şi plata lor. Asta e una din priorităţi. După care, cele două reforme - pensiile din sistemul public, pentru că pensiile speciale le închid în săptămâna asta, în sfârşit. Săptămâna asta se închid discuţiile cu Comisia, iar săptămâna viitoare se va vota la Cameră şi aşa se închide problema cu pensiile speciale"  - sunt doar câteva din însemnările din agenda ministrului Muncii.

Vor continua protestele magistraţilor?

"Fac apel la echilibru, pentru că cetăţenii au nevoie de justiţie. Şi au nevoie de justiţia aia oarbă. Nu au nevoie de justiţie numai astăzi sau mâine, ci încontinuu. Lucrurile care sunt prinse în lege sunt obligatorii. Trebuie să terminăm cu abuzurile legale.

Ieri am avut, împreună cu preşedintele Senatului - Nicolae Ciucă şi cu prim ministrul României Marcel Ciolacu, o discuţie extrem de constructivă. Am ajuns cu toţii la concluzia că reforma trebuie să se întâmple. Că nu trebuie să se întâmple oricum, că nu trebuie să înlocuim un rău cu alt rău - cred că suntem cu toţii de acord. Şi se va întâmpla. Săptămâna viitoare se va închide. Va fi de aşa natură încât să avem şi măsuri tranzitorii, să nu bulversăm sistemele, să respectăm independenţa sistemelor şi deciziile Curţii Constituţionale, dar va fi reformă" a mai declarat Budăi la România TV.

Case familiale pentru persoanele cu dizabilităţi

"Avem nevoie de o mai bună conştientizare a societăţii. Noi avem nevoie de persoanele cu dizabilităţi în societate! Trebuie să facem o dezinstituţionalizare a persoanelor cu dizabilităţi prin înfiinţarea de centre de zi sau case familiale. Să facă tranziţia dintr-un sistem unde au fost instituţionalizaţi către o societate deschisă" a completat ministrul.

Modificări la Legea nr. 197/2021

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, marți, de la tribuna Parlamentului României că Legea nr.197/2021 care reduce cu 13 ani vârsta de pensionare în minerit și energie va fi pusă în aplicare, doar în ceea ce privește reducerea vârstei. "Astăzi voi trimite în teritoriu toate instrucţiunile astfel încât Legea nr. 197 să fie aplicată, lege la care am lucrat şi eu în 2000 la ceea ce înseamnă 25 de ani de vechime şi reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani. Am dat dispoziţie la Casa Naţională de Pensii să se facă o videoconferinţă astfel încât aplicarea Legii nr.197, coroborată cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să intre în vigoare de astăzi."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel