Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a luat act de decizia comisarului european pentru afaceri sociale, Marianne Thyssen, de a declanşa procedura de infringement împotriva Austriei, pe tema indexării alocaţiilor copiilor muncitorilor rezidenţi, informează MMJS, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Publicitate
"Eforturile susţinute ale României pe această temă, din ultimele luni, au avut, iată, efect. Salutăm decizia rapidă a Comisiei Europene, care a demonstrat că îşi respectă rolul de gardian al Tratatelor europene. România susţine principiul la muncă egală - beneficii egale şi reiterează faptul că pe teritoriul Uniunii Europene nu trebuie să existe cetăţeni de mâna a doua", precizează ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, care i-a trimis, joi, şi un mesaj, în acest sens, comisarului Marianne Thyssen.
MMJS reaminteşte că România a luat poziţie în ceea ce priveşte indexarea alocaţiilor copiilor muncitorilor rezidenţi încă din data de 17 octombrie 2018, când în Parlamentul Austriei încă se dezbătea subiectul, iar o decizie nu fusese, încă, luată.
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a revenit cu o scrisoare către Comisia Europeană la data de 25 octombrie 2018, imediat după adoptarea deciziei de indexare a alocaţiilor copiilor muncitorilor rezidenţi de către Parlamentul Austriei.
Subiectul a fost abordat şi la întâlnirea bilaterală dintre Marianne Thyssen şi Marius Budăi din data de 5 decembrie 2018, de la sediul Comisiei Europene, iar MMJS a revenit cu o scrisoare oficială în data de 5 ianuarie 2019, imediat după intrarea în vigoare a măsurii, în Austria.
Conform datelor prezentate în 2018 de către autorităţile austriece, România se află pe locul patru în clasamentul transferurilor şi al economiilor înregistrate prin indexare, după Ungaria, Slovacia şi Polonia. În anul 2016, de exemplu, Guvernul Austriei a înregistrat 14.213 copii care primesc beneficii sociale austriece (alocaţie sau deducere fiscală) şi trăiesc în România.
VEZI ȘI Ministrul Muncii, după decizia privind Austria: Nu trebuie să existe cetăţeni de mâna a doua
După decizia de indexare cu un coeficient de 0,484, aceste beneficii sunt practic înjumătăţite în cazul României. Coeficientul reprezintă diferenţa dintre nivelul preţurilor dintre cele două ţări (calculată conform unui indicator la nivel european).
Joi, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement contra Austriei pentru controversata lege privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor pe teritoriul austriac.
Nu există lucrători, nici copii de categoria a doua în Uniunea Europeană, a subliniat comisarul european pentru afaceri sociale, Marianne Thyssen, într-o conferinţă de presă.
În condiţiile în care lucrătorii mobili (străini, n.red.) cotizează la un sistem de securitate socială în aceeaşi manieră ca lucrătorii locali, ei trebuie să perceapă prestaţii identice, chiar şi atunci când copiii lor trăiesc în străinătate, a subliniat reprezentanta executivului comunitar.
Legea austriacă privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor în Austria a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Conform normelor aplicate anterior acestei date, alocaţiile acordate de sistemul austriac de ajutoare sociale puteau ajunge la suma de 233 de euro pe lună pentru un copil, sumă pe care guvernul de la Viena o consideră disproporţionată în raport cu nivelul preţurilor şi al salariilor din unele ţări vecine.
La 7 ianuarie, Comisia Europeană anunţase că va analiza îndeaproape legea din Austria privind ajustarea alocaţiilor copiilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii în ceea ce priveşte compatibilitatea ei cu legea UE, dar a precizat că în principiu legislaţia comunitară nu permite indexarea acestor beneficii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu