Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, despre o primă variantă a creşterii salariului minim de la 1 ianuarie

Ministerul Muncii împreună cu Ministerul Finanţelor şi-au propus ca într-o lună sau două să finalizeze şi să supună dezbaterii publice proiectul privind nivelul până la care să crească salariul minim începând din 1 ianuarie 2020, a declarat joi ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

'Am declanşat un calendar de consultări, iau în calcul orice propuneri, pentru că vin de la oameni care lucrează direct în domeniu, calendarul orientativ este un prim punct de vedere până la sfârşitul anului. Rămâne să mă consult cu colegul meu de la Finanţe, cu care trebuie să mă corelez în ceea ce priveşte finalizarea acestui proiect, dânsul trebuie să facă analizele de specialitate pe partea financiară. Noi putem face tot ce înseamnă impactul asupra forţei de muncă, dar este un proces care se derulează în echipă cu Ministerul de Finanţe, şi împreună cu aceştia ne-am propus un orizont de timp de maniera de o lună-două pentru o primă variantă pe care să o supunem dezbaterii publice', a afirmat Violeta Alexandru. Ulterior, aceasta şi-a nuanţat declaraţiile, asigurând că până la finalul acestui an va exista o soluţie finală privind creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2020.

'Sunt de două zile ministru, fac tot ce este omeneşte posibil, vă asigur că nu trag de timp. Ceea ce este în vigoare în acest moment vom respecta şi vom aplica fără niciun fel de comentariu şi discuţie. Eu nu sunt ministrul Finanţelor. Colegii mei, la Ministerul Finanţelor, şi ei de două zile în minister, evaluează situaţia corectă, reală, în acest moment, şi sunt sigură că vor da toate informaţiile de care este nevoie. Fac tot ce este omeneşte posibil să nu perturb viaţa nici a agenţilor economici, nici a instituţiilor, vă asigur că mă voi încadra în calendarul pe care îl descrieţi pentru a nu perturba inclusiv proiectele bugetare pe care aceşti oameni şi le fac pentru anul viitor şi de aceea vă spuneam că deja am declanşat procedurile de consultare şi în măsura în care se decelează soluţii posibil a fi aplicate financiar şi acceptate de partenerii privaţi, de asociaţiile patronale, respectiv potrivite pentru sistemul public, vă asigur că le vom anunţa în timp util, fără să ajungem pe ultimele zile ale finalului anului fără să avem o soluţie în acest sens', a adăugat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a precizat că modul de calcul al salariului minim trebuie ferit de calcule electorale. 'Am început deja grupul de lucru pentru a stabili un mod de calcul, un criteriu obiectiv prin care salariul minim să poată fi acordat fără să existe suspiciunea interferenţei politice sau a unui calcul de câştig electoral, când de fapt n-ar trebui să influenţeze rezultatul stabilirii salariului minim. Voi scoate în spaţiul public acest proiect în consultare cu Ministerul Finanţelor Publice, pentru că avem nevoie de o analiză de impact financiar riguros făcută', a încheiat Violeta Alexandru, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel