Rezultatele 'foarte bune' în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere obţinute prin cooperarea poliţienească româno - germană au fost evidenţiate miercuri în cadrul unei întrevederi a vicepremierului Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, cu ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, Peer Gebauer.
Cofnorm unui comunicat al MAI transmis, miercuri, cei doi oficiali au evaluat temele actuale de interes reciproc aflate pe agenda europeană, cu accent pe importanţa pe care Ministerul român de Interne o acordă obiectivelor sale principale, exprimându-şi împreună convingerea că realizarea acestora serveşte nu numai intereselor României şi ale cetăţenilor români, ci şi ale securităţii europene şi ale cetăţenilor europeni, în general. Ambasadorul german a subliniat că, pe linia obiectivelor specifice Afacerilor interne, România este deja un contributor 'valoros' la consolidarea siguranţei spaţiului european.
Ambasadorul Gebauer a apreciat întreg sprijinul României pentru Ucraina, fiind menţionate inclusiv eforturile deosebite depuse pentru realizarea exporturilor de cereale din această ţară, având în vedere ultimele evoluţii ale conflictului.
Ministrul Predoiu a dat asigurări că ţara noastră va susţine în continuare Ucraina, cât timp va fi necesar, fiind stabilită o relaţie solidă de prietenie şi bună vecinătate, menţionează MAI. Ministrul Predoiu a evocat priorităţile pentru următoarea perioadă care includ, pe lângă securizarea frontierei şi lupta împotriva migraţiei ilegale, prevenirea şi combaterea traficului de droguri, a criminalităţii organizate, a traficului de persoane şi a traficului de droguri.
În acest context, au fost menţionate capacităţile solide ale părţii române privind securizarea frontierei externe europene, prevenirea şi combaterea intrărilor şi şederii ilegale, returnările migranţilor ilegali către statele de origine, respectiv gestionarea situaţiei privind migraţia şi azilul, într-un mod eficient şi predictibil, în spiritul european al solidarităţii şi responsabilităţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu