Ministrul Rovana Plumb, la reuniunea EPSCO de la Bruxelles. Vezi principalul punct al dezbaterii

Ministrul Muncii Rovana Plumb se află la Bruxelles, pentru a participa la reuniunea Consiliului Ocupare, Politică Socială, Sănătate şi Afacerile Consumatorului (EPSCO), la secţiunea dedicată miniştrilor ocupării şi politicilor sociale.

Alegeri parlamentare 2024

Reuniunea va fi prezidată de ministrul Bunăstării din Letonia, Uldis Augulis, printre participanți numărându-se și şi vice-preşedintele Comisiei Europene responsabil cu zona euro și dialog social, Valdis Dombrovskis, precum și vice-preşedintele CE pentru locuri de muncă, creştere, investiţii şi competitivitate, Jyrki Katainen, şi  Marianne Thyssen, comisar european pentru ocupare, afaceri sociale, competenţe şi mobilitatea profesională.

Principalul punct al dezbaterii este Semestrul European pentru ocuparea forţei de muncă şi politicile sociale.

Discuţiile vizează pregătirea contribuţiei EPSCO pentru reuniunea Consiliului European (CoE), care va avea loc în perioada 19 – 20 Martie 2015, context în care miniştrii muncii vor aproba mai multe documente, printre care:

-  Proiectul de concluzii ale Consiliului privind analiza anuală a creșterii și raportul comun privind ocuparea forței de muncă în 2015 - orientări politice referitoare la politicile sociale și de ocupare a forței de muncă;

- Proiectul de raport comun privind ocuparea forţei de muncă;

- Mesajele cheie ale Comitetului pentru Protecţie Socială, mesaje formulate în baza Raportului anual al Comitetului pentru Protecţie Socială pentru 2014 privind situația socială din UE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel