Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că în România este dezvoltată o politică de prevenire a faptelor de corupţie în sistemul sanitar şi a spus că trebuie transmis un "mesaj foarte puternic că nu mai este loc de risipirea banilor publici prin activităţi frauduloase".
Alexandru Rafila a participat vineri, alături de reprezentanţi ai Departamentului de Justiţie al SUA, la al doilea eveniment despre integritate şi practici anti-corupţie în sistemul de achiziţii publice în sănătate.
Workshop-ul se adresează managerilor din sectorul sanitar, directorilor de achiziţii publice, directorilor de spitale, autorităţilor locale, primarilor şi reprezentanţilor caselor judeţene de asigurări de sănătate, scrie Agerpres.
"Este o activitate care este dedicată bunelor practici în domeniul combaterii corupţiei. Este vorba despre acţiuni preventive. (...) Ne dorim ca participanţii, fie că este vorba despre conducători de spitale, fie că este vorba despre reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică, să dobândească cunoştinţe, să poată să îşi exprime punctele de vedere legate de pericolele care există în ceea ce priveşte procedurile de achiziţie publică. Noi facem acest lucru pentru ca să dezvoltăm şi în România o politică de prevenire a faptelor de corupţie în sistemul sanitar. Aţi văzut că în ultime perioadă au fost destul de multe discuţii în spaţiul public fie că se refereau la sistemul sanitar, fie în general la alte domenii de activitate. Noi trebuie să fim consecvenţi, să transmitem acest mesaj foarte puternic că nu mai este loc de risipirea banilor publici prin activităţi frauduloase care duc în primul rând la nedezvoltarea sistemului de sănătate", a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, parteneriatul cu Departamentul de Justiţie din SUA va continua şi se va extinde.
"Acest parteneriat puternic pe care l-am discutat şi la Washington zilele trecute cu reprezentanţii Departamentului pentru Justiţie va continua şi se va dezvolta încât să avem la îndemână un model de bună practică pe care ne propunem însă să îl şi extindem inclusiv la nivelul Institutului Naţional care răspunde de managementul serviciilor de sănătate încât modulele pe care absolvenţii acestui institut, care este pentru cei care conduc diverse structuri medicale, să includă elemente nu numai de integritate, ci şi cele de anticorupţie, încât periodic toată lumea care are responsabilităţi de conducere din sistemul de sănătate să poată să fie informată referitor la cele mai bune practici în acest domeniu", a susţinut Rafila.
El a spus că va fi dezvoltat un modul în acest sens care va fi pus la dispoziţie tuturor celor care desfăşoară activităţi educative în acest domeniu.
"Managementul acestor servicii de sănătate se poate face şi la nivelul universităţilor prin cursuri de masterat, dar vom dezvolta un modul care poate va fi pus la dispoziţie tuturor celor care desfăşoară activităţi educative în acest domeniu", a mai arătat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu