Ministrul Sănătății, Ioana Mihăila, s-a întrevăzut cu reprezentanții sindicatelor din sistemul sanitar.
Potrivit unui comunicat, ministrul Ioana Mihăilă a avut astăzi, la sediul ministerului, întrevederi cu reprezentanți ai sindicatelor din sistemul sanitar - Federația Sanitas din România, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România, Sindicatul Promedica și Federația Națională Sindicală Ambulanța din România - în cadrul cărora au discutat despre importanța vaccinării personalului din sistemul medical, precum și despre creșterea calității serviciilor medicale pentru pacienții din România. La întâlniri a participat și secretarul de stat în Ministerul Sănătății pentru relația cu Parlamentul, cu sindicatele și patronatele, dr. Levente Vass.
În cadrul întrevederilor, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a subliniat importanța creșterii ratei de vaccinare în rândul personalului din sistemul medical pentru protecția pacienților și au convenit că vor face eforturi comune în acest sens. De asemenea, au avut loc discuții aplicate privind colaborarea și aplicarea strategiilor și reformelor pentru creșterea rezilienței sistemului sanitar în contextul pandemiei COVID-19 și îmbunătățirea serviciilor medicale în sistemul sanitar public.
KMG Internațional anunță că sprijină transferul în străinătate al pacienților arși la Petromidia. „Cu sprijinul autorităților și în acord cu dorința familiilor, compania depune, în continuare, toate eforturile pentru transferul rapid al celor doi colegi internați la Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” către o clinică de specialitate din străinătate. Conform ultimelor evaluări făcute de medicii specialiști din Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca”, starea celor doi colegi este stabilă, având arsuri pe aproximativ 35% din suprafața corpului. În această dimineață, s-a primit acordul din partea medicilor pentru transfer.
Colegul de 27 de ani internat în Constanța a început să meargă si se recuperează rapid după intervenția chirurgicală de vineri seară. Cadrele medicale de la Spitalul Județean Constanta estimează că acesta va fi externat în perioada următoare.
Toate costurile vor fi suportate de Rompetrol Rafinare și KMG International. Compania este în contact direct cu toți membrii familiilor colegilor, pentru a-i sprijini până în momentul în care aceștia vor fi recuperați complet.“, transmite compania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu