Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, s-a întâlnit, vineri, la sediul ministerului, cu o pacientă, pentru a afla direct de la sursă cu ce probleme se confruntă pacienţii care se internează în spitalele de stat, în cazul de faţă, în maternităţi. Pacienta a onorat astfel invitația primită din partea ministrului Nicolăescu, ea acceptând, ulterior, să facă parte din grupul pacienţilor care vor fi consultaţi în deciziile legislative, potrivit unei informări a MS.
În cadrul discuției, problemele identificate s-au referit la pregătirea slabă a cadrelor medicale, încurajarea cezarienelor fără argumente din partea medicilor, în detrimentul naşterilor naturale sau la luarea copilului nou-născut de lângă mamă imediat după naștere, în maternităţile din cadrul spitalelor publice
De asemenea, cei doi au discutat și despre comportamentele diferite ale cadrelor medicale, în funcţie de veniturile pacienţilor internaţi, despre violenţa procedurii - naşterea este brutalizată, precum și despre bussines-ul cu lapte praf în maternităţi – nou - născuţii nu sunt alăptaţi de către mame, ci sunt hrăniţi cu lapte praf.
Alte probleme identificate despre care ministrul Sănătății a vorbit cu pacienta s-au referit la lipsa de comunicare între instituţiile statului (de exemplu: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi ANAF), dar și la lipsa unui protocol de comunicare a personalului medical cu pacienţii.
Problemele întâmpinate au fost luate în vedere de către ministrul Eugen Nicolăescu, pentru a fi rezolvate.
La invitaţia ministrului Sănătăţii, pacienta a acceptat să facă parte din grupul pacienţilor care vor fi consultaţi în deciziile legislative.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu