Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut să fie efectuat un audit internațional la Spitalul Sf. Pantelimon.
Publicitate
"Am discutat despre nevoia atenuării acestor discuții și dispute care există în momentul de față în spațiul public în ceea ce privește credibilitatea sistemului de sănătate în general, în ceea ce privește credibilitatea serviciilor oferite de Spitalul Sf. Pantelimon. Am decis și am făcut deja primele demersuri ca să putem să contactăm Societatea Europeană de Anestezie și Terapie Intensivă, precum și Societatea Mondială de Anestezie și Terapie Intensivă, astfel încât să putem realiza un audit profesional medical independent al lucrurilor care s-au întâmplat acolo la Spitalul Sf. Pantelimon, iar mesajul pe care dorim să îl transmitem opiniei publice este cel care trebuie să redea încrederea în profesioniștii din sistemul de sănătate și să terminăm odată și pentru totdeauna aceste discuții între diversele specialități medicale, între mass-media și unii dintre reprezentanții corpului medical.
Eu sunt în primul rând medic și apoi sunt ministru al Sănătății, am o responsabilitate în ceea ce privește credibilitatea sistemului de sănătate, iar tot ceea ce facem noi și am făcut în acești doi ani și jumătate, începând cu investițiile, continuând cu reforma în domeniul resurselor umane sau a managementului sanitar, toate aceste lucruri au fost făcute pentru a da credibilitate sistemului de sănătate. Acest lucru este cel care mă preocupă. Eu nu am o problemă, nu este vorba despre demisia mea, eu când plec de la Ministerul Sănătății vreau să las lucrurile în ordine din punct de vedere al tuturor argumentelor necesare pentru ca oamenii să aibă încredere în sistemul de sănătate din România", a declarat Alexandru Rafila în cadrul unei conferințe de presă.
Totodată, acesta a confirmat faptul că șefa secției ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon a demisionat.
"Și vreau să vă spun și două lucruri legate strict de Spitalul Sfântul Pantelimon. Unul dintre ele probabil deja îl cunoașteți, șefa secției de ATI și-a dat demisia și a fost găsit un înlocuitor în interiorul spitalului. Nu cunosc numele, dar am discutat cu directorul și mi-a spus că a discutat cu toți colegii de acolo și a găsit o persoană care întrunea condițiile pentru că este o condiție de 5 ani vechime în specialitate pentru ca să fii șef de secție.
VEZI ȘI: Florina Pompilian, șefa secției ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon, a demisionat
Este esențială continuarea activității acestei secții și mai mult decât atât noi am început demersurile astfel încât să putem să reabilităm unele zone din spital care să dea încredere și pacienților și să asigure și confort profesional personalului de acolo. Ne referim în primul rând de zona de UPU, la Terapie Intensivă și la unele dintre secțiile de chirurgie. Este un demers pe care deja l-am început și sperăm să îl putem concretiza în perioada următoare", a mai declarat Alexandru Rafila.
Totodată, în cadrul conferinței de presă, ministrul Sănătăţii a spus că a trimis Corpului de Control al primului ministru toate documentele care au stat la baza activităţii Corpului de Control din Ministerul Sănătăţii de la Spitalul Sfântul Pantelimon.
”Corpul de Control al primului ministru a solicitat Ministerului Sănătăţii o informare extinsă şi toate documentele care au rezultat în urma acestui lucru le-am trimis aici pentru analiză la Corpul de Control al Primului Ministru. Am trimis toate documentele care au stat la baza activităţii Corpului de Control din Ministerul Sănătăţii”, a mai declarat Alexandru Rafila.
Totodată, Alexandru Rafila a fost întrebat ce a făcut mai exact Corpul de Control al Ministerului Sănătății la Spitalul Sf. Pantelimon. El a precizat că documentele care fac referire la activităţile Corpului de Control nu sunt destinate comunicării publice.
"Documentele care fac referire la activităţile Corpului de Control nu sunt destinate comunicării publice conform unui ordin semnat în anul 2021 de cel care era ministru în acea perioadă, deci nu au nicio legătură cu mine. Ceea ce vreau să vă spun este că Corpul de Control s-a deplasat acolo pentru două plângeri de natură administrativă, doamna Stamatoiu și doamna Voicu, iar în momentul în care am aflat după deplasarea echipei acolo am solicitat un reprezentant al Colegiului Medicilor care a preluat imediat acest caz, a trimis comisia de disciplină care investighează problemele de natură medicală", a spus ministrul Sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu