Ministrul Sănătăţii: Trebuie să schimbăm mentalităţi. E lucrul cel mai greu de făcut

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi că schimbarea mentalităţilor din sistemul medical este 'cel mai greu de făcut', acest fapt observându-l şi după vizitele inopinate pe care le-a efectuat în unităţile medicale din ţară.

'Spuneam la începutul mandatului meu că trebuie să schimbăm mentalităţi. Este lucrul cel mai greu de făcut şi pot să spun asta şi după vizitele pe care le-am făcut în spitale. Trebuie să schimbăm mentalităţi. Toate aceste vizite ne-au demonstrat ceea ce ştim cu toţii: omul sfinţeşte locul. Am văzut echipe care, indiferent de gradul de finanţare de care au beneficiat, au ştiut să folosească puţinele resurse pentru a da un act medical de calitate', a afirmat ministrul, la Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila', potrivit Agerpres.

Potrivit demnitarului, curăţenia din spitale nu ţine de gradul de finanţare şi nici modul în care personalul medical comunică cu pacienţii şi aparţinătorii. 'Curăţenia nu ţine de gradul de finanţare. Modul în care personalul medical comunică cu pacienţii şi aparţinătorii nu ţine, de asemenea, de gradul de finanţare', a spus ministrul, într-o întâlnire cu cadre medicale din ţară, între care medici şi asistenţi medicali, care au ales să se întoarcă în România.

Sorina Pintea consideră că medicii care s-au întors sau se vor întoarce în ţară după ce au lucrat în străinătate ar putea să aducă în sistemul medical românesc know-how. 'Mai spuneam un lucru: sănătatea nu are culoare politică. Deci această discuţie nu este o discuţie politică. Este o discuţie despre viitorul nostru. Pentru că pacienţi avem de toate culorile politice. Avem aici, astăzi, medici, asistenţi medicali care au ales să se întoarcă din străinătate sau care îşi doresc să se întoarcă, avem specialişti nume mari în sănătate. (...) Putem beneficia de un know-how, cu siguranţă, din sistemele mai dezvoltate de sănătate pentru a putea îmbunătăţi sistemul nostru', a afirmat ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel