EXCLUSIV  Ministrul Sorin Cîmpeanu, interviu la DC News. Cele mai importante noutăți din educație / video

Sorin Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, vine la DC News și DC News TV pentru a vorbi despre cele mai importante noutăți din învățământ. 

Interviul cu Sorin Cîmpeanu va fi difuzat joi, 8 septembrie, la ora 13.05, atât pe DC News, cât și pe DC News TV - Facebook și Youtube. Rămâneți cu noi pentru a afla cele mai noi informații din zona învățământului.

Youtube video image

VEZI ȘI: Declarațiile lui Sorin Cîmpeanu din prima zi de școală

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că şcoala trebuie să se schimbe şi să fie mai deschisă, menţionând că noile proiecte legislative încearcă să asigure cele mai eficiente măsuri pentru a avea schimbarea de care este nevoie.

„Este un moment de emoţii astăzi pentru noi toţi, deopotrivă elevi şi profesori, autorităţi (...). Şcoala ne generează tuturor emoţii. Şcoala trebuie să se schimbe, şcoala trebuie să fie mai deschisă, aşa cum vedem că este deschisă astăzi, aici, prin parteneriatul pe care îl aveţi cu autorităţile locale. Şcoala se va schimba graţie proiectului 'România Educată', care are ca obiectiv principal realizarea unui just echilibru între susţinerea echităţii, susţinerea accesului fiecărui copil din această ţară la un învăţământ de calitate, pe de o parte, şi susţinerea performanţei elevilor români", a afirmat Cîmpeanu, la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional 'Grigore Moisil', la care au participat preşedintele Klaus Iohannis şi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

El a evidenţiat faptul că a decis ca olimpicii să aibă acces în colegiile şi liceele din România fără Evaluarea naţională.

„Veţi avea şansa, prin noul cadrul legislativ, urmare a implementării proiectului 'României Educată', să vă alegeţi direcţia pe care doriţi să vă specializaţi", a mai transmis Cîmpeanu elevilor.

Ministrul a spus că proiectele legislative încearcă să asigure cele mai eficiente măsuri pentru a avea schimbarea de care este nevoie.

„Sunt aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari care încep astăzi şcoala în România. Aş vrea să mă adresez tuturor cu încredere şi speranţă că înţelegem fiecare dintre noi, că înţelegeţi fiecare dintre voi, dragi elevi, că doar şcoala vă poate apropia de un viitor mai bun aşa cum vi-l doriţi, de un viitor mai bun aşa cu vi-l doresc părinţii fiecăruia dintre voi, cărora le mulţumesc, şi de care avem nevoie atâta vreme cât vrem să fie şcoala mai deschisă, mult mai deschisă decât până acum, într-un parteneriat real atât cu părinţii, cât şi cu comunităţile locale. Proiectele legislative încearcă să asigure cele mai eficiente măsuri pentru a avea acea schimbare de care - ştim bine cu toţii - avem nevoie", a mai spus Cîmpeanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel