Tobias Billstrom nu a reuşit să ajungă la întâlnirea de la Kiev cu omologii săi europeni.
Ministrul suedez de externe Tobias Billstrom nu a reuşit să ajungă la întâlnirea ce i-a reunit luni la Kiev pe omologii săi europeni întrucât şi-a uitat paşaportul şi nu i s-a permis să treacă graniţa, potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) şi unor surse diplomatice citate de publicaţia austriacă Die Presse, scrie marţi presa ucraineană.
Întrucât nu avea paşaportul asupra sa, poliţiştii de frontieră de la graniţa polono-ucraineană i-au refuzat ministrului suedez intrarea în Ucraina. Prin urmare, ministrul Tobias Billstrom a fost nevoit să-şi anuleze călătoria de opt ore cu trenul către Kiev.
El nu a fost singurul ministru absent de la reuniunea desfăşurată în capitala ucraineană. Şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto nu a participat, la fel nici omologul său polonez Zbigniew Rau, care şi-a motivat absenţa prin "declinul relaţiilor bilaterale" dintre ţara sa şi Ucraina, în timp ce ministrul leton de externe Krisjanis Karins a lipsit pentru că este bolnav de COVID, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu