Ciprian Teleman, ministrul Cercetării care tocmai ce și-a depus demisia, a transmis, miercuri seară, un mesaj după demiterea secretarului de stat Cristian Litan.
”Nu au fost demiși secretarii de stat USR PLUS. A fost demis Cristian Litan, fost prorector al Universității Babeș-Bolyai, apolitic, cel care a venit în MCID ca să construiască sinergia care ne lipsește dintre universități și institutele de cercetare și în privința căruia m-am sfătuit la începutul mandatului cu domnul rector Daniel David, înainte de a-i propune această misiune. Cristian este un om de un profesionalism exemplar și care a avut o activitate impecabilă. Cu această nefericită ocaziei îi prezint scuzele mele pentru mocirla politică în care l-am băgat. Sper să mă ierte”, a scris Ciprian Teleman pe Facebook.
Deciziile premierului Florin Cîţu privind eliberarea din funcţie a secretarilor de stat din partea USR PLUS au fost publicate, miercuri seară, în Monitorul Oficial.
Deciziile vizează eliberarea din funcţie a 26 de persoane având funcţia sau rangul de secretar de stat sau subsecretar de stat. Dintre cei eliberaţi din funcţie, 21 activau în cadrul ministerelor, unul la Departamentul Românilor de Pretutindeni, unul la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar trei erau consilieri de stat sau secretari de stat la Cancelaria vicepremierului Dan Barna.
Deciziile privind eliberarea din funcţie intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Plenul Parlamentului, convocat de preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, în care ar putea fi prezentată moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR, se întruneşte joi, de la ora 16,00.
De la ora 10,00 se vor reuni Birourile permanente pentru a stabili proiectului ordinii de zi şi a programului de lucru al şedinţei de plen reunit.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat miercuri că a luat decizia, împreună cu preşedintele Senatului, de a convoca plenul Camerelor reunite, menţionând că este o obligaţie constituţională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu