Angel Tîlvăr a discutat cu secretarul apărării al SUA, Lloyd J. Austin III.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, 29 noiembrie, o convorbire telefonică în sistem videoconferință cu secretarul apărării al SUA, Lloyd J. Austin III.
Agenda discuțiilor a inclus evoluțiile recente vizând situația de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
Totodată, cei doi oficiali au discutat despre stadiul și perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării, în special prezența forțelor SUA în România, programele de achiziții de echipamente militare, precum și modalități de consolidare a posturii de descurajare și apărare a Alianței Nord-Atlantice, inclusiv eforturile și proiectele aliate din România.
Oficialul american a subliniat că România rămâne un partener de încredere al SUA și a reiterat sprijinul ferm al SUA în consolidarea Parteneriatului Strategic.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a precizat că pensiile militare sunt pensii ocupaţionale. „Sunt pensii ocupaţionale, iar discuţiile cu Comisia Europeană sunt absolut normale. Acest jalon 215 ar trebui să ţină seama şi de raportul Băncii Mondiale care spune că aceste pensii nu sunt speciale, ci ocupaţionale. Ne dorim foarte mult ca discuţiile să se concretizeze într-o variantă acceptabilă. Nu am niciun dubiu că pensiile militare vor rămâne pensii ocupaţionale. Militarii nu au a se teme că acest statut va fi schimbat. Am colegi din minister care se află la Ministerul Muncii pentru a discuta aplicat. Strategia mea şi a noastră este să menţinem importanţa socială a acestei profesii şi să facem ca domeniul militar să fie unul atractiv”, a declarat Angel Tîlvăr, vineri, la Digi 24.
„Militarii au de răspuns la situaţii care nu depind de voinţa lor personală. Ei sunt încadraţi într-un sistem. Poate fi într-o zonă safe şi apoi să îl găsim într-o zonă cu grad de risc foarte mare. Ca ministru al Apărării, mă lupt ca cei care sunt în sistem să beneficieze de cele mai bune condiţii”, a mai spus ministrul. Citește mai multe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu