Ministrul Toader, scandal cu avocații. Replică: Atât câștigă, deci îi e greu să ne înțeleagă

Tudorel Toader
Tudorel Toader

Avocaţii vor protesta luni "pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu".

Alegeri prezidentiale 2024

Ministrul Justiției a reacționat la criticile venite din partea avocaților și a sugerat că aceștia sunt mânați de interese elecorale în contextul alegerilor din cadrul profesiei. Tudorel Toader i-a îndeamnat să își formuleze doleanțele oficial, indicând în acest sens memoriul UNBR din noiembrie.

Avocatul Marius Striblea, decanul Baroului Iași, i-a dat o replică ministrului Justiției.

VEZI ȘI: Roșu (ASF), interviu. Asigurare cutremur. "Lumea va spune: iată un guvern nepopular. Nu e adevărat. Plătim inconștiența noastră"

”Disputa noastră este cu Ministerul Justiției, nu cu persoana care ocupă fotoliul de ministru. În textul de pe Facebook, exprimarea lui Tudorel Toader - alegeri la avocați - seamănă izbitor de mult cu sintagma înțelegeri cu evrei. Arată respectul pe care îl are pentru breasla din care provine.

Domnul Toader, deși este avocat suspendat, face parte din breasla noastră și face parte din Baroul Iași pe care îl conduc. Esența discuției era alta - nu faptul că instanțele au alocat bani sau nu. Instanțele dau bani în funcție de câte dosare din oficiu au fost.

Discuția noastră este legată de cuantumul onorariilor care nu au mai fost modificate din 2015. Este anormal ca un avocat să lucreze ani de zile într-un dosar pentru 30 de euro. Este evident că un om care câștigă peste 10.000 de euro lună, așa cum este Tudorel Toader, în calitatea sa de profesor sau ministru, este greu să înțeleagă un avocat care câștigă 30 de euro pe proces din oficiu. Din acest punct de vedere, se justifică aerul cu care a tratat avocații”, a zis Marius Striblea la Antena 3, în emisiunea Bertei Popescu.

Iată mesajul postat de Tudorel Toader:

”Simple precizări! Înțelegând faptul că se apropie alegerile la avocați, înțelegând și faptul că unii au intrat în campanie, postez din nou mesajul din 23 noiembrie 2018, cu precizarea faptului că avocații nu și-au precizat/reconsiderat poziția!

Memoriul Uniunii Naționale a Barourilor din România și Răspunsul Ministerului Justiției privind plata onorarilor datorate avocaților pentru serviciile profesionale prestate în vederea asigurării asistenței judiciare a persoanelor defavorizate și persoanelor vulnerabile în cadrul sistemului de ajutor public judiciar”.

VEZI ȘI: Teo Trandafir îl demască pe Mircea Badea: Acesta e el! 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel