Ministrul Transporturilor cere modificarea Legii achiziţiilor publice

Economie
Economie

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, la Bacău, că săptămâna viitoare se va afla în Parlament pentru a susţine modificările ce trebuie aduse la Legea achiziţiilor publice, arătând că între aceste modificări este şi cea cu privire la despăgubirile pe care statul ar trebui să le plătească unei firme care a contestat o licitaţie şi a câştigat. 

Publicitate

"Săptămâna viitoare, voi fi în Parlament în comisiile de industrie şi juridică pentru a aduce modificări la legea achiziţiilor, ca să putem semna contractele mult mai uşor, fără să creăm o presiune că s-ar considera un prejudiciu de stat eventualele despăgubiri care trebuie date de beneficiar în cazul în care se câştigă contestaţiile de către o firmă care a participat la licitaţie. Vom sprijini şi vis-a-vis de legislaţia privind emiterea de autorizaţii de construcţie într-un ritm mai accelerat, modificări la legislaţia pe mediu - şi aici vom avea o discuţie şi cu doamna viceprim-ministru Gavrilescu", a declarat Răzvan Cuc. 

Răzvan Cuc s-a aflat vineri la Bacău pentru a inspecta lucrările la centura ocolitoare a oraşului



Ministrul Transporturilor a adăugat că, odată modificată legea achiziţiilor, evaluarea unei licitaţii nu ar trebui să dureze mai multe de o lună de zile. "Domnul Neaga (directorul CNADNR - n.r.) şi-a asumat un număr de kilometri, noi îl vom ajuta să îi finalizeze. Evaluările la licitaţii se vor face într-un ritm accelerat la toate proiectele pe care compania le va lansa. Nu mai stăm să evaluăm licitaţiile câte 6 - 7 luni şi ne mai trezim şi cu câte o contestaţie. De asta modificăm legea. Dar dacă tot modificăm legea, domnul director Neaga sau comisiile pe care ei le stabilesc în cadrul companiei nu va mai avea nicio scuză să îmi spună că finalizăm o procedură de licitaţie de evaluat tehnic şi financiar într-o perioadă mai lungă de o lună de zile", a spus ministrul Transporturilor. 



Vezi şi: Dragnea, șocat de Iohannis: Ce suflet să ai? Cât de crud poți să fii?!

Manfred Weber vine sâmbătă la Bucureşti

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel