Ministrul Transporturilor din Grecia, Kostas Karamanlis, şi-a anunţat miercuri demisia, în urma coliziunii între două trenuri în centrul ţării, accident încheiat cu cel puţin 36 de morţi şi zeci de răniţi, relatează Reuters.
Într-un comunicat transmis presei, el a spus că demisia este una de onoare şi că "măcar atât" poate face "pentru a onora memoria victimelor".
Karamanlis a mai spus că îşi asumă responsabilitatea pentru "eşecurile vechi" ale statului.
Cel puţin 36 de persoane au murit şi 85 au fost rănite într-o violentă coliziune produsă marţi noapte între un convoi de marfă şi un tren de pasageri care efectua o cursă între Atena şi Salonic.
Dintre răniţi, 66 au fost spitalizaţi, inclusiv şase la terapie intensivă.
Din cauza violenţei şocului, locomotivele şi vagoanele din faţă au fost distruse şi mecanicii celor două trenuri au murit în urma impactului.
Conform media elene, este "cel mai grav accident feroviar cu care s-a confruntat vreodată Grecia".
Anterior, şeful gării din Larisa, în centrul Greciei, a fost arestat.
Până în prezent nu s-a furnizat cauza pentru care trenurile au intrat în coliziune.
Un purtător de cuvânt al guvernului grec a afirmat că cele două trenuri circulau pe acelaşi tronson de cale ferată "de mai mulţi kilometri", scrie Agerpres.
MAE a venit cu mai multe precizări, după accident feroviar grav produs în Grecia.
Ministerul Afacerilor Externe a României încearcă să afle dacă printre oamenii morți și răniți în accidentul feroviar din Grecia se află și cetățeni români. În acest context, au fost întreprinse demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile elene, pentru a obține informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.
"Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Atena și al Consulatului General Al României la Salonic, s-a autosesizat în contextul relatărilor publice cu privire la un accident feroviar produs în dimineața zilei de 1 martie 2023, în localitatea Tempe, din nord-estul Greciei, soldat, potrivit unui bilanț intermediar transmis de către autoritățile elene, cu decesul a 38 de persoane și cu rănirea unui număr de aproximativ 66 de persoane, care au fost transportate la unitățile medicale din apropiere.
În acest context, reprezentanții misiunii diplomatice și ai consulatului general au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile elene, pentru a obține informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu