Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a declarat vineri că forţele guvernamentale siriene trebuie să oprească atacurile în nord-vestul Siriei, relatează agenţia de presă Anadolu, citată de Reuters.
Armata siriană, susţinută de Rusia, a lansat o ofensivă terestră în această săptămână contra flancului sudic al unei zone rebele formată din provincia Idlib şi părţi ale provinciilor vecine.
Ministrul Hulusi Akar a spus că forţele siriene ar trebui să revină în teritoriile convenite în acordul internaţional semnat la Astana pentru a reduce nivelul ostilităţilor.
Escaladarea din ultimele zile este cea mai gravă după ce Moscova şi Ankara, aceasta din urmă susţinând unele grupări rebele siriene, au anunţat în septembrie 2018 în staţiunea Soci, de pe coasta estică a Mării Negre, convenirea unui acord privind instituirea unei 'zone demilitarizate' pentru a separa teritoriile aflate în mâinile insurgenţilor de zonele controlate de forţele proguvernamentale şi a evita o ofensivă a regimului.
Consiliul de Securitate al ONU urma să se reunească vineri într-o şedinţă de urgenţă cu uşile închise asupra situaţiei din provincia Idlib.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News