Ministrul ungar de Externe, în vizită oficială la Bucureşti

János Martonyi, ministrul ungar de Externe, se va afla, de luni, timp de douî zile la București pentru consultări cu omologul român, Titus Corlățean, la invitaţia şefului diplomaţiei române.

 Vizita, care are loc în zilele de 4 şi 5 martie, se înscrie în continuitatea dialogului politico-diplomatic între cele două state şi completează demersurile recente, convenite în cadrul discuţiei telefonice dintre cei doi miniştri ai afacerilor externe, din 7 februarie 2013, a informat un comunicat al MAE.

 În cadrul consultărilor, vor fi evaluate stadiul şi priorităţile de cooperare în cadrul Parteneriatului Strategic româno-ungar. Vor fi discutate modalităţile concrete de avansare a proiectelor bilaterale comune, inclusiv cele vizând protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din cele două state. De asemenea, vor fi examinate perspectivele dinamizării în continuare a relaţiilor economice bilaterale, în cadrul cărora s-au înregistrat, anul trecut, peste 7 miliarde de euro schimburi comerciale, plasându-se astfel pe locul 3 în ansamblul schimburilor comerciale ale României. Totodată, în viziunea părţii române, vizita va oferi cadrul necesar abordării aspectelor relevante pentru fiecare dintre cele două părţi, în baza unui dialog deschis şi în spiritul principiului bunei vecinătăţi.

 O componentă importantă a vizitei va fi marcarea, împreună, a aniversării a 10 ani de la semnarea Declaraţiei privind cooperarea şi parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa secolului XXI din 29 noiembrie 2002, printr-o conferinţă comună susţinută de cei doi miniştri ai afacerilor externe. Evenimentul îşi propune să evalueze rezultatele remarcabile ale Parteneriatului Strategic şi contribuţia sa la reconcilierea şi consolidarea relaţiilor dintre cele două state vecine.

Pe agenda discuţiilor vor mai figura şi teme de actualitate privind cooperarea la nivel regional, european şi internaţional, a informat sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel