Ministrul Vîlceanu explică ce ar trebui să facă utilizatorii nemulțumiți de facturile mari

Facebook Dan Vilceanu
Facebook Dan Vilceanu

”Eu nu am beneficiat de compensare”, a declarat, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, care a vorbit și de măsura compensării prețurilor sau TVA zero la alimentele de bază.

Ministrul Vîlceanu a confirmat că au fost declanșate controale prin ANPC și ANRE la toți furnizorii de gaze și electricitate, scrie Radio DC News

”Președintele ANRE a explicat că atunci când cetățean primește o factură foarte mare la energie și consideră că nu este corectă, primul lucru pe care trebuie să-l facă este o contestație la furnizor, după care, dacă nu este mulțumit de răspunsul furnizorului, face contestație la ANRE. ANRE verifică situația și dacă constată că unui cetățean i s-a facturat în plus până într-o sută de lei, aceea sumă va fi scăzută din facturile ulterioare. Dacă e peste 100 de lei, va primi banii înapoi” a declarat ministrul Investițiilor.

”Eu nu am beneficiat de compensare, pentru că, așa cum știți, cea mai mare parte dintre furnizori nici n-au făcut facturile, respectând această lege a compensării”, a adăugat Vîlceanu.

TVA zero la alimente

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a spus, joi, că nu s-a discutat în Guvern eliminarea TVA-ului pentru alimentele de bază, precizând că o astfel de măsură ar însemna declanșarea procedurilor de infringement, pentru că încalcă directivele UE.

„Nu am avut o discuție în Guvern legată de TVA zero la alimentele de bază. Este o măsură care, cel puțin la momentul acesta, contravine Directivei privind TVA. O să putem discuta orice (n.r. cu Comisia Europeană), dar să ai o reglementare care contravine unei directive... asta înseamnă infringement”, a spus, în cursul zilei de joi, ministrul Dan Vîlceanu.

„Există oricând instrumentul de a plafona prețul și de a interveni în piață la modul acesta, de a fixa tu prețuri de la Guvern, ceea ce nu este tomai ideea unei piețe libere și ar duce, în condițiile de piață actuale, cu prețuri crescute la energie, la dispariția unor produse de pe raft. În momentul în care prețul cu care tu produci este mai mare decât prețul cu care poți să vinzi, evident că nu vei mai avea niciun fel de motivație să produci și să vinzi produsul respectiv, pentru că asta înseamnă să pierzi”, a spus ministrul.

Citește mai multe aici: TVA zero la alimentele de bază. Vîlceanu: Contravine Directivei privind TVA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel