Ministrul Violeta Alexandru, după protestul EXTREM, zice că nu s-a întâmplat mai nimic

Violeta Alexandru
Violeta Alexandru

Violeta Alexandru a făcut, marți, primele declarații după ce un bărbat a încercat să își dea foc în fața Ministerului Muncii.

Un bărbat a fost imobilizat, marți, 15 decembrie, după ce a încercat să își dea foc în fața Ministerului Muncii.

„Hainele pe care le purta emanau un puternic miros de benzină și asupra sa au fost găsite o brichetă și un recipient cu lichid inflamabil. Bărbatul a fost preluat și condus la sediul subunității de poliție, competentă teritorial. A fost solicitat sprijin medical de specialitate pentru evaluarea persoanei”, au anunțat polițiștii din Capitală și jandarmii.

Violeta Alexandru, prima reacție

Iată ce a spus, ulterior, Violeta Alexandru: „O să fiu foarte scurtă. Pe mine m-a interesat ca domnul să fie în regulă. A fost invitat să discutăm la Minister, dar a refuzat. Este o persoană cu care am avut o convorbire telefonică în urmă cu ceva vreme și a văzut la mine disponibilitatea de dialog. Mă duc să mă documentez, să văd care este situația în detaliu. Reclamă faptul că una dintre hotărârile judecătorești din mai multele pe care le-a depus și le-a câștigat nu a fost pusă în aplicare. Și mă duc să mă documentez. Însă ceea ce m-a interesat e ca sănătatea dânsului să fie în regulă. Am venit să mă asigur că așa stau lucrurile.

Sincer, nu doresc să ies în evidență sau să considerați că am venit aici pentru a face un subiect de presă. Dorința mea a fost să văd că e în regulă. Sunt colegii de la Ambulanță care fac proceduri... (n.r. moment în care au intervenit jurnaliștii cu întrebări). Este o procedură standard. Este absolut în regulă. Nu, că nu s-a întâmplat nimic. Jandarmeria a fost acolo, l-au rugat să nu-și dea foc hainelor pe care le avea. Nu s-a întâmplat absolut nimic! Eu am vrut să mă asigur că așa stau lucrurile.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel