EXCLUSIV  Ministrul Violeta Alexandru, plan de MIȘCĂRI bombă. Urmează acțiuni de proporții care o vor propulsa. #România_NORMALĂ

Ministrul Muncii
Ministrul Muncii

Am declarat-o pe Violeta Alexandru cel mai activ ministru din Guvernul Orban. 

... desigur, la capitolul acțiuni de imagine. Dar parcă nu-i de ajuns. Am făcut recent o listă doar cu cinci victorii personale printre care faptul că, de exemplu, la 44 ani, apasă singură pe butonul de la lift, în calitate de ministru al Muncii! Nu-i suficient. E prea puțin. Violeta Alexandru poate mai mult. Haideți să o ajutăm să crească numărul acțiunilor de imagine... dacă tot nu vorbim de creșteri de pensii și salarii!

Așadar, ce ar mai putea să facă ministrul Muncii Violeta Alexandru?

1. Să ajute o bunicuță să treacă strada. Desigur, ar putea să-i mărească pensia, dar e bine să începi cu lucruri mărunte.

2. Să aștepte să se facă verde la semafor pentru a traversa o trecere de pietoni. Și Dacian Cioloș a făcut la fel când se plimba pe străzile Timișoarei și a fost declarat eroul zilei.

3. Să mănânce ciorba cu lingura și să pună mâna la gură când strănută.

4. Să dea cu mătura la Ministerul Muncii. Dacă pe liftieră a dat-o afară pentru a face economie la buget, nu văd de ce nu s-ar face economie și cu ”doamna de serviciu”. Pui mâna pe mătură, te lași fotografiată și gata! Toți vor scrie pe Facebook: #O_Românie_NORMALĂ!”.

5. Să meargă cu tramvaiul.

6. Să stea la rând la shaorma cu de toate.

7. Să facă sarmale, în direct, la televizor. Dar nu neapărat tot la PRIMA TV, că vorba aia, vrem să o vedem cu toții.

8. Să ne spună ce dietă ține, dacă ține.

9. Să-și ia singură un interviu.

10. Să zboare la clasa economic. Cu avionul, nu din funcție!

11. Să salveze o pisică din copac. Pisicile sunt foarte populare pe Facebook. Dacă te asociezi cu ele, n-ai cum să nu câștigi capital de imagine. Astfel de acte de eroism sunt foarte populare.

12. Să meargă în Parcul Văcărești să strângă gunoaie. A făcut-o și Dacian Cioloș, dar a trecut prea mult timp de atunci, acum poate să facă și ea la fel.

13. Să certe un poștaș că nu a adus pensia în prima parte a zilei. 

14. Să pândească poștașul să vadă dacă vorbește frumos atunci când aduce pensia.

15. Să concedieze un vatman, să-i ia locul și să dea la o parte șoferii cu BMW.

... și la final, dacă mai are timp, să se ocupe de creșterea pensiilor și salariilor.

VEZI ȘI: EXCLUSIV Violeta Alexandru, cel mai VICTORIOS ministru din Guvernul Orban. A dat... lovitura 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel