Încă o zi liberă pentru români, care se vor bucura de o minivacanță de cinci zile.
UPDATE: ”Guvernul a stabilit ca vineri, 2 decembrie 2022, să fie zi liberă pentru salariații din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că aceasta se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal.
Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an.
Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie sau participanţilor în aceste procese.
Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.
De asemenea, unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale care în data de 2 decembrie 2022 au obligaţii de plată scadente la împrumuturile contractate din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor anexate la convențiile de împrumut, vor lua din timp măsurile necesare în vederea efectuării plății sumelor scadente.
Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022, potrivit planificărilor stabilite.” anunță un comunicat de presă al Ministerului Muncii.
Știrea inițială
Miercuri, 19 ianuarie, Guvernul vrea să decidă ca ziua de 2 decembrie 2022 să fie declarată zi liberă deoarece aceasta ”se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal”. Guvernul intenționează să acorde liber pentru ziua de vineri, 2 decembrie, întrucât miercuri, 30 noiembrie, este Sfântul Andrei, iar joi, 1 decembrie, este Ziua Națională, astfel românii ar urma să aibă o minivacanță de cinci zile în perioada aceea a anului, arată ZiarulUnirea.ro.
În locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, dispozițiile prezentului act normativ nu se aplică.
”De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispozițiile prezentului act normativ nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie 2022 şi nici participanţilor în aceste procese.”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern.
1 ianuarie, 2 ianuarie (sâmbătă și duminică) — Anul Nou
24 ianuarie (luni) — Ziua Unirii Principatelor Române (minivacanță de 3 zile)
22 aprilie — Vinerea Mare
24-25 aprilie (duminică și luni) — Paștele Ortodox 2022 (minivacanță de 4 zile)
1 mai (duminică) — Ziua Muncii
1 iunie (miercuri) — Ziua Copilului
12 iunie (duminică) – Rusalii, 13 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii (minivacanță de 3 zile)
15 august (luni) — Adormirea Maicii Domnului (minivacanță de 3 zile)
30 noiembrie (miercuri) — Sfântul Andrei
1 decembrie (joi) — Ziua Națională a României
25 decembrie, 26 decembrie (duminică și luni) — Crăciun 2022 (minivacanță de 3 zile)
În cazul unor evenimente familiale deosebite, salariaţii au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă.
- căsătoria salariatului – 5 zile;
- căsătoria unui copil al salariatului – 2 zile;
- nașterea unui copil – 5 zile + 10 zile dacă tatăl copilului a urmat un curs de puericultura;
- decesul soțului/soției, copilului, părinților, socrilor – 3 zile;
- decesul bunicilor, fraților, surorilor – 1 zi;
- donatorii de sânge – 1 zi;
- schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiași companii, cu mutarea domiciliului în altă localitate – 5 zile;
- 30 de zile concediu fără plată pentru pregătirea și susținerea lucrării de diplomă în învățământul superior.
Citește și: Zile libere 2022. Românii mai primesc încă o zi liberă de la serviciu. Ce condiție trebuie întrunită
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News