Minor de 14 ani, arestat după ce a ucis un tânăr de 24 de ani cu cuţitul

Un minor de 14 ani din judeţul Tulcea a fost arestat după ce a ucis cu mai multe lovituri de cuţit un alt tânăr, în vârstă de 24 de ani. 

Victima în vârstă de 24 de ani a murit după ce a fost înjunghiată de mai multe ori în zona femurală, transmite Mediafax.  Crima s-a produs în noaptea de marți spre miercuri în localitatea tulceană Nifon.

Anchetatorii au stabilit că adolescentul și victima sa s-au certat, iar conflictul a degenerat. Tânărul de 24 de ani a murit în urma loviturilor de cuțit primite în zona femurului, iar procurorii au dispus reținerea preventivă a adolescentului.

„... din probele administrate până la acest moment, rezultând faptul că în noaptea 07/08.01.2020, pe o stradă din loc. Nifon, com. Hamcearca, jud. Tulcea, inculpatul a aplicat lovituri, în regiunea femurală dreaptă, cu un cuțit, victimei B.M., un consătean în vârstă de 24 de ani, urmare cărora acesta a decedat (...) Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus la data de 08.01.2020, începând cu ora 16.40, măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de inculpatul minor M.C., în vârstă de 14 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte", se arată într-un comunicat transmis joi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel