Minoră bătută de trei adolescente. Polițiștii din Gorj au deschis o anchetă

Polițiștii din Gorj au deschis o anchetă după ce o minoră a fost agresată de alte adolescente.

Poliţiştii efectuează cercetări într-un dosar penal de lovire sau alte violenţe, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care o minoră de 13 ani este agresată de alte adolescente, au informat, duminică seara, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, scrie Agerpres. 

"În cursul zilei de astăzi (duminică n.r.), având în vedere imaginile apărute în spaţiul public pe o reţea de socializare, ne-am autosesizat cu privire la aceste aspecte, conducerea IPJ Gorj dispunând efectuarea de verificări. Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti, au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse cu vârste între 12 şi 14, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violenţă asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu. Două dintre cele trei tinere care ar fi exercitat acte de violenţă au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, fiind însoţite de către părinţi, în vederea audierii", au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Poliţiştii continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel