Mintea umană, TRECUTĂ într-un computer. Cum este posibil în secolul XXI

Este o abordare luată direct din romanele scince-fiction, dar și o metodă posibilă de a trăi pentru totdeauna. Și acum, cu ajutorul tehnologiei, poate deveni realitate.

Un inventator american, Randal Koene, și-a dezvăluit planurile de a construi un sistem prin care să își transpună memoria într-un calculator. Acesta speră că va pute să creeze o replică a creierului uman într-un sistem mecanic.

Cheia pentru ca cercetătorul să realizeze ce și-a propus este numită SIM, adică Substratul independent al Minții (Substrate-Independent Mind), scrie "Daily Mail".

Cartografiind creierul și reducându-i activitatea la calcul, apoi reproducând aceste calcule în coduri, oameni ar putea trăi etern, emulați în silicon.

"Când spun emulați, vă puteți gândi, de exemplu, la sensul pe care îl are când emulezi un Macintosh pe un PC. Este un fel de cod pentru o platformă independentă", a explicat Koene în cadrul unei conferințe susținute în San Francisco.

Potrivit lui Koene, nu este vorba de inteligență artificială, ci de trecerea minții umane într-un calculator.

"Creierul uman, așa cum neurocercetătorii sunt în proporție de 99,9% convinși, este un mecanism. Face calcule, calculează funcții. Dacă îți dai seama cum funcționeză, poți construi o replică a lui", susține cercetătorul.

"Ideea de a lua o mică porțiune de creier și să contruiești o replică este generalizată și bine înțeleasă. De ce să nu faci asta cu întreg creierul? Și de ce să nu îl treci într-un calculator astfel încât să putem procesa mai multe date și să le stocăm mai bine, la fel cum face un calculator? Organizând gândurile în dosare (folder) astfel încât să le putem accesa oricând dorim?", a spus Koene într-un interviu acordat recent revistei VICE.

El mai este de părere că folosind un asemenea sistem, oamenii vor putea locui în alte lumi, chiar în lumi virtuale.

"Ar fi interesant să locuiești într-o lume mai virtuală. În special pentru corpuri care nu sunt construite să supraviețuiască într-un asemenea mediu ci undeva, în spațiu", a mai spus cercetătorul american.

O astfel de idee a fost transpusă recent în cinematografia americană în filmul "Trancendence", apărut în România cu titlul "Transcendența - Viață după moarte" în care joacă actorul Johnny Depp.

Despre film

Astfel, doctorul Will Caster (Johnny Depp) este cel mai apreciat cercetător din domeniul inteligenţei artificiale, căutând soluţia de a reuni într-o singură maşinărie conştiinţa colectivă, cu informaţii din toate domeniile științei şi emoţia umană. Experimentele sale controversate l-au făcut celebru, însă au atras în acelaşi timp şi antipatia extremiştilor anti-tehnologie.

În urma unei violente încercări de a-l opri, activiştii nu au făcut altceva decât să îl aducă mai aproape de realizarea obiectivului pentru care a muncit întreaga sa cariera. Will devine astfel prima conştiinţă uploadată într-un sistem informatic, care caută încontinuu să obţină controlul şi puterea supremă. Un scenariu terifiant devine realitate, deoarece noua entitate nu poate fi oprită, fiind omniprezentă şi neavând slăbiciuni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel