A fost o minune, s-a exclamat în jurul meu! Și așa am zis și eu. Ce șanse avea Iohannis să recupereze decalajul dintre el și Ponta, și să mai și bată la o diferență de peste 10%?
Niciuna – în țara lui Victor Ponta și gașca lui, venit de nicăieri, cu un partid în spate plin de figuri sinistre.
Sunt sigură că ziua de 16 noiembrie va deveni studiu de caz, mai ales pentru consultanții americani ai lui Ponta.
Eu am mai trăit ceva asemănător în 1996 și 2004. Plutea în aer, trebuia doar să fii atent.
Iată câteva explicații simple, la cald:
Pentru cine voia să audă, plăcile tectonice ale poporului nemulțumit au început să se miște pe 2 noiembrie, dincolo de granițe. ( unde, la început au plecat căpșunarii, mai apoi am umplut Europa de menajere – profesoare, farmaciste, sau casnice, care au luat cu asalt Europa ca să schimbe scutece bătrânilor din vechiul Continent, pentru care această muncă era sub nivelul lor-, au urmat constructorii, medicii, studenții. )
Iar pe 16 noiembrie, toți aceștia, plecați să facă bani, și sfârșind să vrea democrație, stând la coadă zeci de ore și-au folosit telefonul. „Hoții, comuniștii, NU ne lasă să votăm, votați voi ca să nu mai pribegim și să ne întoarcem acasă".
Cum puteau să nu aibă dreptate pentru părinții, frații, soții, soțiile lor? Așa, diaspora s-a unit cu țara, iar mișcarea tectonică de la Paris și Londra a ajuns până în ultimul oraș și sat din România.
Apoi, Neamțu nu era asociat în conștiința publică cu politicienii amestecați în coaliții, încălziți, reîncălziți, pe care cetățenii i-au tot lăsat să facă combinații și combinări fără să spună nimic. Doar mămăliga explodează rar.
Citește mai mute pe expresmagazin.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu