"Miracolul chinez" a murit și trage în groapă economia mondială. Începe Marele Crah

China deține azi rolul central în lanțul valoric al multinaționalelor. Altfel spus, profitul firmelor, în țările de origine, depinde esențial de situația economiei chineze. Nici investitorilor străni, nici fondurilor de pensii private occidentale sau japoneze și nici fondurilor suverane nu le este bine dacă economia chineză își încetinește ritmul. Căderea burselor este senzorul care arată amploarea dezastrului.

Cum s-a ajuns la catastrofă

Partidul Comunist a știut să îmbine economia de piață cu o conducere unică și centralizată. Astăzi, acest model, care a generat "miracolul chinez" poate fi considert istorie.

În schimb, pentru că are o conducere centralizată, China începe să ia măsuri care nu au nicio legătură cu legile de funcționare a pieței monetare internaționale sau a comerțului internațional. De exemplu, prin devalorizarea yuanului a reușit să scadă prețul la export dar, în fapt, prin această măsură exportă și deflația în țările importatoare.

În 2012, Partidul Comunist Chinez a considerat că este nevoie de o echilibrare a raportului dintre export și consumul intern. Cel mai important exportator al lumii a devenit unul dintre marii consumatori, cu impact asupra prețurilor mondiale la alimente sau bunuri.

Totuși, după două decade de suprainvestiții, unele sectoare importante ale economiei suferă din cauza capacităților și stocurilor excedentare. Asta a determinat producătorii să reducă prețurile, cu riscul scăderii ratei de profit. Ceea ce a dus la prăbușirea burselor.

50 de milioane de locuințe stau goale, 1 milion de șantiere în conservare

În sectorul imobiliar situația este similară. La începutul anului 2015, se înregistrau peste 50 milioane de locuințe nevândute și un număr de peste un milion de șantiere în conservare.

"Bula" imobiliară ar putea provoca o scădere majoră și explozivă a prețurilor și ar duce la o " implozie" financiară a țării, având în vedere că mai mult de 30% din veniturile guvernelor locale provin din impozite și taxe imobiliare.

Chiar dacă deflația este un pericol real, ea a stimulat într-o primă etapă consumul intern ducând la o dezvoltare extrem de rapidă a clasei mijlocii. Ulterior a creat și crează probleme producției și exportului, a ridicat rata șomajului în anumite sectoare și regiuni.

Încetinirea ritmului de investiții și dezvoltare a economiei chineze înseamnă în mod automat o reducere a cererii de materii prime și energie, deci o scădere a prețului acestora cu implicații directe asupra veniturilor țărilor producătoare.

Iată, integral, editorialul scris de prof. Mircea Coșea:

Un elefant în magazinul cu porțelanuri

Locul Chinei în economia mondială a fost comparat cu locul unui elefant într-un magazin cu porțelanuri. Oricât de grațios și atent s-ar mișca elefantul, oricând există posibilitatea ca o mișcare reșită să transforme în cioburi fragilele vase de porțelan.
Putem spune că asistăm la momentul în care elefantul s-a împiedecat și a început să spargă porțelanul ? " Lunea neagră" si dominoul căderii burselor de pe mapamond, după căderea celei din Shanghai, înseamnă începutul necazurilor în magazinul cu porțelanuri ?
Știrile apărute în presa de luni 24 august 2015 sunt îngrijorătoare : " La câteva minute de la debutul tranzacțiilor, indicele bursier pan-european FTSEurofirst 300 înregistra o scadere de 3,6%, în condițiile în care toate mările burse europene (Londra, Frankfurt si Paris) înregistrau scăderi de peste 3%.
Anterior, bursele chineze au atins cele mai scăzute valori din ultimii trei ani din cauza prăbușirii bursei chineze. Principalul indice bursier chinez, Shanghai Composite Index, a închis ședinta în cădere cu 8,49% până la 3.209,91 puncte, cel mai grav declin înregistrat după luna februarie 2007.
De asemenea, materiile prime nu au fost nici ele scutite, cotația barilului de petrol a scăzut sub nivelul de 40 de dolari, cel mai scăzut nivel din ultimii șase ani."
Datele sunt spectaculoase dar nu surprinzătoare. Trendul descendent al economiei chineze, reflectat în indici bursieri, este prezent în statisticile internaționale încă de la începutul anului ceea ce a determinat pe mulți analiști să vorbească despre dificultățile majore pe care le întâmpină economia chineză în menținerea unei rate anuale înalte de creștetre a PIB-ului ( cca. 8,5-10,0%) și despre efectele nocive pe care aceste dificultăți le vor avea asupra economiei globale, cu accent deosebit pe cea a Statelor Unite ale Americii și ale Germaniei.
Este evident că economia chineză nu va mai putea menține ritmurile record de creștere anuală de cca 10,0% atingând un stadiu de consolidare structurală care atrage în mod obiectiv o plafonare a creșterii dar întrebarea care se pune este dacă scăderea ritmului nu este și o consecință a unor situații conjuncturale sau specifice modelului original de dezvoltare al " combinării unei economii de piață cu o conducere centralizată a unui partid politic unic" ?
După părerea mea, deși este încă la un nivel mai mult intuitiv decât analitic, ar exista două elemente de analiză . Primul ar putea explica dificultățile actuale ale economiei, al doilea, pericolul de contagiune pe care o eventuală criză chineză l-ar putea avea asupra economiei globale.
Primul element este cel al noii etape în care a intrat economia chineză prin schimbarea priorităților de dezvoltare ca urmare a deciziei de a considera ca prim motor al creșterii consumul intern și nu exportul, cum a fost până la nuivelul anului 2012. Partidul Comunist Chinez a considerat că este nevoie de echilibrare a raportului dintre export și consumul intern atât pentru a atenua efectele crizei mondiale cât și pentru a menține stabilitatea socială
Liderii de la Beijing au declarat că stabilitatea socială devine o prioritatea absolută . "Vreau să accentuez faptul că, prin stabilirea unei ținte mai scăzute de creștere a PIB-ului, sperăm să ghidăm toate sectoarele să se concentreze pe accelerarea transformării modelului de dezvoltare economică și să o faca mai sustenabilă și mai eficientă...Economia Chinei întampină noi probleme. Există o presiune negativă asupra creșterii economice. Prețurile rămân ridicate. Reglementarea pieței imobiliare este crucială,a declarat premierul Wen Jiabao. Este esențial să existe o majorare a cererii interne, pentru o dezvoltare robustă și stabilă, dar și pentru a contracara efectele crizei datoriilor din zona euro, una din principalele piețe de desfacere." ( 2012)
Ca urmare, autoritățile chineze au încearcat să navigheze printre două pericole, : unul este acela al supra-stimulării economice, care poate produce inflație, iar celălalt este cel al scăderii economice prea bruște care ar putea determina un șoc social prin deflație.
În realitate, pericolul a fost deflația. Conform datelor statistice,la sfârșitul lui 2014 costurile de producție au scăzut pe parcursul a 33 de luni consecutive cu 10%, .
În aceiași perioadă, prețurile de consum au scăzut de la 6,0% la 1,4%.
După mai mult de două decade de suprainvestiții , unele sectoare importante ale economiei (ciment, siderurgie, construcții navale, materiale de construcții, îngrăsăminte chimice ) suferă din cauza capacităților și stocurilor excedentare ceea ce a determinat producătorii să reducă prețurile cu riscul scăderii ratei de profit. În sectorul imobiliar situația este similară. La începutul anului 2015 se înregistrau peste 50 milioane de locuințe nevândute și un număr de peste un milion de șantiere în conservare. Se apreciază că "bula" imobiliară este deosebit de periculoasă deoarece ar putea provoca o scădere majoră și explozivă a prețurilor și ar duce la o " implozie" financiară prin destabilizarea întregului sistem având în vedere că mai mult de 30% din veniturile guvernelor locale provin din impozite și taxe imobiliare. O reducere atât de importantă a veniturilor la nivel local ar cere o intervenție prin subvenții din bugetul central, considerată de către majoritatea analiștilor ca fiind nesustenabilă prin incapacitatea unei redistribuiri teritoriale corecte în condițiile existenței unui accentuat decalaj de dezvoltare între nordul și sudul țării.
Chiar dacă deflația este un pericol real, ea a stimulat într-o primă etapă consumul intern ducând la o dezvoltare extrem de rapidă a clasei mijlocii. Ulterior a creat și crează probleme producției și exportului, a ridicat rata șomajului în anumite sectoare și regini .
Al doilea element este legat de influența dificultăților chineze asupra economiei mondiale.
Desigur, este unanim recunoscut că încetinirea ritmului de investiții și dezvoltare a economiei chineze înseamnă în mod automat o reducere a cererii de materii prime și energie deci o scădere a prețului acestora cu implicații directe asupra veniturilor țărilor producătoare.
Există însă și un alt efect de contagiune extrem de important dar mai puțin devoalat în literatura occidentală. Este efectul delocalizării în China, în proporție de mai mult de 70%, a producției celor mai mari și importante societăți multinaționale. China deține azi rolul central în lanțul valoric al multinaționalelor.Altfel spus, crearea profitului acestor societăți și posibilitatea transferului lui din China în țările de origine depind esențial de situația economiei chineze. Practic, o parte din economia țărilor industrializate trăiește și se valorifică în condițiile oferite de mediului economic și politic chinez. Nici investitorilor străni, nici fondurilor de pensii private occidentale sau japoneze și nici fondurilor suverane nu le este bine dacă economia chineză își încetinește ritmul și ampoarea investițională.
Un alt efect de contagiune este creat prin măsurile luate de către guvernul chinez pentru a stabiliza situația. Fiind un stat cu conducere centralizată, China a luat în multe cazuri măsuri care nu au avut nicio legătură cu legile de funcționare ale pieței monetare internaționale sau ale comerțului internațional. Astfel, prin măsurile luate de devalorizare a yuanului reușește că scadă prețul la export dar, în fapt, prin această măsură exportă și deflația în țările importatoare.
Convingerea mea este că suntem în momentul în care " miracolul chinez" datorat artei cu care Partidul Comunist a știut să imbine economia de piață cu o conducere unică și centralizată, poate fi considert istorie. Din ce în ce mai mult se vede că odată cu creșterea puterii ei economice și a rolului său în economia globală, China nu mai poate fi " fermecătorul răzvrătit al secolului " , așa după cum o numea Alain Peyrefitte. Puterea și influența ei îi cer să acționeze cu calm și înțelepciune având conștiința imensei responsabilități pe care o are față de soarta economiei globale.

”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News