Mircea Amariței este unul dintre candidații surpriză la alegerile prezidențiale 2014.
Prezent în emisiunea "Jocuri de putere", moderată de Rareș Bogdan, Mircea Amariței a declarat că 'misterul' din jurul candidaturii sale și a partidului ce-l conduce este tocmai strategia sa de campanie. Mircea Amariței este de profesie avocat. Partidul Prodemo are la baza înființării studii ale subconștientului uman.
"Pe lângă faptul că sunt o supriză și aș dori să fiu o surpriză plăcută până la sfârșitul campanei, am fost numit și "Misteriosul", ca și partidul. Așa este strategia de partid. Noi asa am hotărât, când am creat acest partid. El a fost creat pe alte principii și procedura de creare este atipică, față de cum se întâmplă: hai să facem un partid. Ce vreau să spun este că mai întâi, eu sunt și președintele Institutului de Cercetare Studii Comportamentale şi Biometrie. Și am făcut niște cercetări sociologice. Dar am folosit aparatură medicală la vremea aceea, acum este aparatură mai sofisticată, mai modernă, pentru a studia subconștientul consumatorului. După care, ne-am gandit noi că pe lânga un produs nou pe care îl promovam pe piața comercială, utilizând aceste noi tehnologii, vedeam cam ce dorește subconștientul consumatorului, cu asta ne ocupăm în cadrul acestui institut, într-o minunată seară ne-am gândit ce ar fi să facem niște teste despre ce dorește românul de la un partid politic și cum vrea să arate o formațiune perfectă, studiind subconștientul. Respondentul este pus în fata unui monitor, se derulează în fața lui diverse semne, așa cum am stabilit și simbolulul partidului, spirala dacică, încadrată de un pătrat de culoare roșie, bineînțeles că și culorille le-am ales în urma acestei cercetări. Desigur, analizând subconștientul său. Bineînțeles că am studiat la ce culori reacționează mai bine respondentul și sunt culorile roșu, alb albastru, pe care le puteți vedea pe steagurile tuturor puterilor lumii", a spus Mircea Amariței.
Întrebat cum va face cunoscut partidul, Amariței a spus că nu și-au pus această problemă. Mai mult, el a spus că sunt din ce în ce mai mulți, însă aderarea la partid nu-i deloc ușoară: "Nu poți veni în partid decât dacă ești recomandat de un alt membru de partid, care garantează pentru tine. Vrem să creștem încet, dar solid".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News