Realizatorul emisiunii "În Gura Presei", Mircea Badea, a punctat, în pasa cu emisiunea "Sinteza Zilei", de duminică seară, ipocrizia cu care "presa liberă şi independentă", care a cerut ani la rând închiderea Antena 3, a devenit, brusc, "Charlie".
"Este grotesc faptul că toţi ăia care au urlat de-a lungul anilor să se închidă Antena 3, să se întâmple chestii cu Antena 3, şi cu Gâdea şi cu Badea, să fim închişi, să fim interzişi, blocaţi, toţi sunt Charlie acum, ai văzut? Ipocrizia este scârbavnică", a explicat Badea, scrie
Antena 3.
Într-o notă amuzantă, Badea a redat câteva mesaje primite de la realizatorul emisiunii "Deziluzia optică", Felix Rache, referitoare la cum ar suna sloganul "Je suis Charlie" pentru mai multe persoane publice din România.
"Mi-a dat Felix Rache nişte mesaje, am crezut că leşin de râs. Şi zice Felix: în cazul domnului Orban: "Ciiineee eee Charlie Hebdo?" În cazul lui Victor Ponta ar fi: "Numai Victor Ponta e Charlie Hebdo". În cazul doamnei Udrea, ar fi "Je suis Chanel Hebdo". La Traian Băsescu ar fi "Je suis Chivas". Şi în cazul lui Vanghelie, absolut genială, nu ştiu cine a zis-o, am găsit-o pe net pe asta, în cazul domnului Vanghelie ar fi: "Je suis care e", a mai spus Mircea Badea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News