Mircea Badea a intrat pe TikTok.
CITEȘTE ȘI - Mircea Badea explică faza cu "pleava societății". Ce crede despre Georgescu, Lasconi și votul din diaspora
Deși are cont de aproximativ un an, omul de televiziune a început să fie activ pe rețeaua de socializare abia acum, după ce TikTok a devenit extrem de popular și în România. El a fost atent la influencerii care se manifestă în mediul online și a sesizat o schimbare de paradigmă în modul în care aceștia se adresează.
„Mi-am făcut și eu cont de TikTok acum vreun an. Am mai postat niște chestii semi-culturale, cum am postat și pe canalul meu de YouTube și Instagram. Nu mai intrasem de vreo două luni.
Am intrat și eu acum, de când cu toată demența, să văd și eu care e treaba. Băi, nu există ceva mai amuzant. Totul acolo e în formatul influencerului implicat în fenomenul politic și social. Formatul e indignarea și adresarea către personajul pe care e indignat.
De exemplu, influencerul este indignat că a rămas Iohannis la Palatul Cotroceni și vrea să comunice asta urmăritorilor lui. OK, să fii indignat e o posibilitate absolut legitimă. Dar cum o face? Nu spune: Oamenilor care mă urmăriți, consider inadmisibil că a rămas Iohannis la Cotroceni. Nu, zice așa: Băi, Iohannis, pleacă bă’ de acolo! El se adresează direct lui Iohannis, ca și cum președintele stă cu TikTok-ul în față și vede ce i-a zis influencerul. Nu există ceva mai amuzant“, a spus, la emisiunea în Gura Presei, Mircea Badea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu