Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) s-a pronunțat într-un dosar de mare interes național și a stabilit că, în cazul consumului de droguri urmat de șofat, nu reprezintă în mod automat fapta de conducere sub influența substanțelor interzise, ci este necesar ca, în baza unei expertize, să se constate afectarea aptitudinii de a conduce.
Conform deciziei, simpla depistare a substanțelor interzise în organism nu este suficientă pentru a încadra fapta la infracțiunea de conducere sub influența drogurilor. Este necesar ca, în urma unei expertize, să se stabilească dacă aptitudinea de a conduce a fost afectată.
Această hotărâre vine în contextul unor controverse privind interpretarea deciziei. Mircea Badea a comentat acest subiect, criticând titlurile alarmiste de tipul „Șoferii drogați pot scăpa fără dosar penal”. El a zis că sunt minciuni și a explicat, foarte clar, de ce.
Persoanele care au consumat droguri cu zile sau săptămâni înainte, fără a mai fi sub influența acestora în momentul șofatului, nu ar trebui tratate automat ca șoferi drogați.
„Să zicem că se duce turistul român în Schengen, în Olanda. Acolo se poate fuma marijuana la liber. Te duci la magazin, ceri trei bucăți și le fumezi. Este legal în Olanda. Mergi în city break, consumi în Olanda și apoi revii în România. Sâmbătă seară fumezi marijuana, mânânci prăjituri cu iarbă în Olanda și marți sau miercuri te duci la mall cu mașina în România. Și vine poliția la tine. Foarte probabil, în corpul tău, vor apărea reziduuri ale substanțelor pe care le-ai consumat sâmbătă. Urmele rămân prezente suficient de mult timp. Nu dispar așa una-două. Mai ești sub influența substanțelor? Absolut nu. Dar ți le depistează în corp. Aceasta este distincția pe care o face ÎCCJ.
Ideea nu este că Gigel fumează acum marijuana, se suie apoi la volan, îl depistează poliția și el zice: „dar eu mai pot să fumez încă trei, că n-am nicio problemă, conduc beton”. Nu la asta se referă decizia ÎCCJ.
Dacă ai fumat sâmbătă marijuana la Amsterdam și conduci miercuri în București, se pune că ești șofer drogat? Evident că nu...”, a zis Mircea Badea la Antena 3 CNN, în emisiunea În gura presei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News