Mircea Badea a reacționat după ce legea minorităţilor naţionale a fost adoptată recent de Parlamentul de la Kiev.
Noua lege afectează dreptul copiilor români din Ucraina de a învăţa în limba maternă. Subiectul a fost comentat de Mircea Badea la Antena 3 CNN, în emisiunea „În gura presei”.
Dacă unii și-au arătat dezamăgirea față de legea adoptată de Parlamentul de la Kiev, Mircea Badea a spus că el nu este dezamăgit. De ce? Pentru că nu a avut niciodată așteptări.
„Eu nu sunt deloc dezamăgit. De ce? Pentru că nu m-am amăgit. Nu mi-am imaginat niciodată că lucrurile se vor schimba în Ucraina în ceea ce privește minoritatea română. Adică nu mă gândeam că lucrurile se vor schimba după ce românii i-au ajutat, după ce au trecut prin ce-au trecut și prin ce trec și așa mai departe. Nu mi-am făcut iluzii în ceea ce-i privește pe ucraineni. Absolut nu”, a zis Mircea Badea la Antena 3 CNN.
„Eu, de exemplu, pot să-l urăsc pe Vladimir Putin, și-l urăsc, pot să îmi doresc să i se întâmple lucruri foarte rele, lucru pe care mi-l doresc, pot să denunț invazia rusească în Ucraina ca fiind oribilă și odioasă, pot să fac și acest lucru. Așadar, pot să-l denunț pe Vladimir Putin ca fiind un invadator sinistru fără să joc în filmul cu „Slavă Ucrainei!”. N-am jucat, nu joc și intenționez să nu joc indiferent ce”, a mai spus Mircea Badea.
„Eu vreau să rămân rece din punct de vedere rațional”, a adăugat Mircea Badea.
Liderul PSD Marcel Ciolacu i-a solicitat, vineri, preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, să intervină pentru revizuirea legii minorităţilor naţionale care a fost adoptată recent de Parlamentul de la Kiev şi care „afectează dreptul copiilor români din această ţară de a învăţa în limba maternă".
„În discursul susţinut în aprilie în Parlamentul României, domnul preşedinte Volodimir Zelenski ne-a promis că va proteja minoritatea românească din Ucraina şi că va promova dialogul cu ţara noastră în chestiunile privind minoritatea românească. Ulterior, preşedintele ucrainean m-a asigurat chiar în timpul vizitei pe care am făcut-o la Kiev că minoritatea română din Ucraina va avea parte de aceleaşi drepturi, protecţie şi tratament ca şi minoritatea ucraineană din România. Îi solicit aşadar domnului preşedinte Zelenski să intervină pentru a revizui forma în care a fost adoptată legea minorităţilor naţionale, înainte ca aceasta să producă efecte legale, în detrimentul comunităţi româneşti şi al altor minorităţi naţionale din această ţară", a declarat Ciolacu, potrivit unui comunicat de presă al PSD.
„Pe lângă aceste acţiuni care au demonstrat că România poate fi un partener de nădejde în situaţii critice, ţara noastră susţine fără rezerve aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Unul dintre motivele pentru care eu personal mă pronunţ în favoarea integrării Ucrainei în comunitatea europeană este că astfel se asigură cele mai solide garanţii pentru respectarea drepturilor minorităţii româneşti din această ţară", a mai zis Marcel Ciolacu.
„România este un exemplu în protejarea minorităţilor şi ne aşteptam ca partenerii şi vecinii noştri să acorde aceleaşi drepturi, atenţie şi protecţie minorităţii române, aşa cum o facem noi de câteva decenii", a transmis liderul PSD.
VEZI ȘI: Rareș Bogdan: Sunt mâhnit! Românii și-au dat și cămașa de pe ei pentru ucraineni, iar ei votează o lege care limitează accesul la educație în limba maternă pentru minorități - https://www.dcnews.ro/rares-bogdan-sunt-mahnit-romanii-si-au-dat-si-camasa-de-pe-ei-pentru-ucraineni-iar-ei-voteaza-o-lege-care-limiteaza-accesul-la-educatie-in-limba-materna-pentru-minoritati_899520.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu