DC News a fost singurul site care și-a amintit că se împlinesc 14 ani de când Mircea Badea este ”În gura presei”.
Realizatoril TV a uitat că au trecut anii, la fel i s-a întâmplat și în 2017. După articolul pe care DC News l-a publicat, Mircea Badea a scris următorul mesaj:
”Incredibil! Am și uitat de data asta. E corect: pe 13 septembrie am mai adunat un an de emisiune. Oricum e nerelevant în țara asta”.
De 14 ani, de la măsuța pe care o vedeți aproape zilnic la Antena 3, Mircea Badea se află în război
Niciun război nu durează 14 ani și totuși, realizatorul TV a continuat să lupte cu abuzurile de orice fel.
Pe 13 septembrie 2018, Mircea Badea a împlinit 14 ani la emisiunea În gura presei. Dacă altădată spunea câteva cuvinte despre acest subiect, anul acesta nu s-a mai întâmplat. Și anul trecut, Mircea Badea a recunoscut că nici nu ar fi remarcat că a făcut 13 ani la măsuță dacă nu îi amintea cineva.
Iată ce spunea realizatorul TV când intra în cel de-al 14-lea an de emisiune:
"A fost 13 septembrie. Știți ce se întâmpla pe 13 septembrie 2004? Pe 13 septembrie 2004 am început emisiunea de la măsuță. Coafura rezistă. Mi-a zis o prietenă, în urmă cu câteva zile, că urmează 13 septembrie și că fac un număr de ani la măsuță. Apoi am uitat instantaneu. Mi-a mai amintit cineva acum înainte de emisiune. În cazul acestei emisiuni nu ai ce să spui decât: 'la mulți ani cu executare!'.
Am început acum al paisprezecelea an. Să sperăm că va fi ultimul. Chiar să sperăm acest lucru din toată inima, din tot ficatul, din tot pancreasul. În cel mai optimist scenariu, nici nu completăm acest an. Îl lăsăm așa, adică să fie 13 ani și un pic. Deci haideți să sperăm că este ultimul an, din multe motive... Am avut și suișuri, am avut și coborâșuri. Oricum dacă nu mi-ar fi amintit cele două persoane, nici nu aș fi remarcat că am făcut 13 ani la măsuță", spunea Mircea Badea, anul trecut, la emisiunea În gura presei.
Această emisiune are viaţă îndelungată dintr-un singur motiv, şi anume: i-a interesat pe români, lucru care s-a văzut în audiențe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News