Gigi Becali și Mircea Badea au avut un schimb incredibil de replici, dialog pe care realizatorul TV l-a catalogat drept "halucinant".
Omul de afaceri a avut o intervenție în direct la Antena 3 după ce s-a oferit să plătească prejudiciul din dosarul lui IPS Teodosie. A urmat un dialog surprinzător cu Mircea Badea, dar și cu Alina Petrescu, în direct în emisiunea "Esențial".
"Bună ziua, ia spune-mi tu, Alina, de ce zâmbești? S-ar putea să nu mai intru în direct altă dată. Trebuie să fii mai serioasă. Așa te învață bărbatul tău? Să zâmbești? (...) Mie totuși îmi place de tine că ești serioasă și nu te boiești ca altele", a zis Gigi Becali la începutul conversației.
[citeste si]
"Măi Mircea Badea, nu lua lucrurile astea în râs. E adevărat că tu ești un băiat glumeț, dar nu mai lua toate lucrurile în râs. Acesta este un subiect mult prea delicat ca să îl luăm în glumă. Să-ți dea Dumnezeu noroc pentru a-ți putea duce viața cu bucurie. Să vezi cum e când s-o supăra Dumnezeu pe tine dacă iei lucrurile astea în râs!", a adăugat Gigi Becali.
Mircea Badea a explicat că a râs de dosar, dosar pe care l-au făcut procurorii, nu Dumnezeu.
Gigi Becali a continuat: "Nu e de râs, e de plâns. Când sunt atacați înalții ierarhi ai Bisericii Ortodoxe... e un atac la Biserica Ortodoxă. Se face sminteală și tulburare în biserică, iar acest lucru nu este de râs, dar voi de unde să știți? Când dați de greu și vă lovește Dumnezeu cu câte ceva, după aceea vă aduceți aminte".
"Alina, îi spun eu soțului tău să nu te mai lase să faci emisiuni cu Mircea Badea. Erai mult mai serioasă înainte. Toată ziua te uiți la Mircea Badea și râzi. Eu nu înțeleg cum soțul tău nu e gelos și te lasă. Nu ar trebui să te lase să faci emisiune cu Mircea Badea. (...) Mircea, hai să îți spun ceva. Tu ești un băiat deștept, dar nu trebuie să iei totul în râs. Hai dansează puțin, hai să fii sănătos! Hai mișcă-te puțin stânga - dreapta", a adăugat latifundiarul.
Mircea Badea a zis: "M-aș mișca, dar uite că m-a bătut Dumnezeu și m-am operat la genunchi".
"Bine, să vezi cum o să fie când vei primi o bătaie mai mare. Asta cu genunchiul a fost o mică palmă. Să vezi când vei lua un pumn sau doi. Eu doar te-am atenționat, nu am blestemat, să aveți grijă și să nu vă jucați cu aceste lucruri. Hai... să fiți sănătoși!", a conchis Gigi Becali.
Mircea Badea a comentat miercuri, în pasa dintre emisiunile "Sinteza zilei" și "În gura presei" cum a fost "afurisit" de Gigi Becali.
"Ați văzut astăzi discuția cu Becali, în direct, la emisiunea Esențial? Așa ceva... I-am spus niște lucruri, nu m-a înțeles, s-a enervat și practic m-a afurisit. A zis că o să mă bată Dumnezeu", a spus, amuzat, Mircea Badea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu