Mircea Badea îi răspunde Narcisei Iorga după avertismentul dat

Mircea Badea i-a răspuns Narcisei Iorga după ce aceasta din urmă i-a transmis un avertisment legat de conflictul realizatorului TV cu motocicliștii.

VEZI ȘI: Narcisa Iorga, avertisment pentru Mircea Badea în conflictul cu motocicliștii

"Am citit scrisoarea pe care mi-a adresat-o public doamna Narcisa Iorga, membru CNA. Dânsa îmi spune că nu e ok nici că am acceptat să fac sparring sau ce-o fi cu unul dintre motocicliști, nici că mi-am pierdut cumpătul în urma provocărilor repetate, recunoscute chiar de protagoniști în film.

Doamnă, cred că aveți dreptate sută la sută în legătură cu faptul că m-am enervat rău și că n-am acceptat ca un provocator să încalce legea și să forjeze motorul staționat noaptea la câțiva metri de blocuri și de o emisiune în direct. Așa e. N-ar fi trebuit să mă las scos din minți. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic de fapt.

În legătură cu sparringul sau ce o fi, există campionate de tot felul de sporturi de luptă, unele chiar olimpice, care se transmit la tv, deci nu înțeleg exact care e problema. Dar, ca să fim corecți până la capăt, eu n-am lovit copii cu pumnul în gură ca Traian Băsescu, motivand că "poate a zis ceva copilul". Nu v-am auzit indignandu-vă în legătură cu acest subiect, ba chiar ați și legitimat ce a făcut Băsescu. Oricum, vă asigur că am citit cu atenție opiniile dvs. și că le voi lua în considerare", a fost răspunsul lui Mircea Badea către Narcisa Iorga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel