Mircea Badea îl vede pe premierul Marcel Ciolacu ca un ”deschizător de drumuri” pentru oficialii care vor ajunge în perioada următoare în Israel.
Premierul Marcel Ciolacu a fost primul oficial care a vizitat Israelul de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, fiind de altfel lăudat de presa internațională pentru acest lucru.
Mâine, cancelarul german Olaf Scholz urmează să ajungă în Israel, iar potrivit Jerusalem Post, săptămâna viitoare, premierul britanic Rishi Sunak plănuiește, de asemenea o vizită în Israel, a anunțat Răzvan Dumitrescu, în emisiunea Subiectiv de la Antena 3 CNN.
În acest context, Mircea Badea a afirmat că premierul român este ”deschizător” al periplului diplomatic.
”E bine că dl prim-ministru Marcel Ciolacu este un deschizător de drumuri și a inaugurat practic acest periplu diplomatic. Sper, totuși, ca de data aceasta dl Klaus Iohannis să nu facă niște comentarii asemănătoare pe care le-a făcut atunci când Dragnea s-a dus în Israel. Sper ca dl Werner (n.r. Klaus Werner Iohannis) să stea... adică să nu mai aibă același gen de comentarii.
Și este foarte important, după părerea mea, ar trebui discutat mult mai mult. Cred că dl Ciolacu s-a dus acolo nu doar ca să ia act de ororile pe care le-a comis Hamas acolo, ci poate chiar să dea niște sfaturi despre cum trebuie procedat, pentru că vă reamintesc, dl Marcel Ciolacu, aici, în România, este în luptă cu fascismul.
Asta ne-a și spus într-un interviu. Când ai experiență în lupta cu fascismul, poți să dai sfaturi și despre lupta cu teroriștii, mă gândesc”, a declarat Mircea Badea în emisiunea Subiectiv de la Antena 3 CNN.
Deși Răzvan Dumitrescu a încercat să sublinieze că ultima afirmație a lui Mircea Badea este una ironică, acesta din urmă a ținut să precizeze că nu este ironic, ”nu îmi permit”, a concluzionat realizatorul TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu